Președinta Maia Sandu l-a invitat pe noul Președinte al Elveției să viziteze Moldova

Share

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Alain Berset, noul Președinte al Confederației Elvețiene. Șefa statului i-a mulțumit Președintelui Berset pentru susținerea consecventă din partea Elveției pentru reformele și eforturile de modernizare ale Republicii Moldova, exprimându-și în același timp dorința de a consolida în continuare parteneriatul moldo-elvețian.

„I-am transmis Președintelui Berset recunoștința noastră pentru cooperarea excelentă pe care am construit-o cu Elveția în ultimii ani, dar și pentru programele de dezvoltare sprijinite de către Guvernul Elveției în Republica Moldova de-a lungul timpului în diverse sectoare: dezvoltare locală, infrastructură, educație și sănătate”, a spus Președinta Maia Sandu.

De asemenea, interlocutorii au discutat cooperarea bilaterală în domeniul anticorupției și în recuperarea bunurilor furate de la cetățenii noștri, dar și oportunitatea semnării unui acord de protecție socială între cele două țări.

Totodată, șefa statului l-a invitat pe omologul său elvețian în vizită în Moldova: „Elveția este un important partener de dezvoltare al Republicii Moldova, prețuim și vrem să valorificăm și să extindem acest parteneriat, inclusiv prin semnarea Acordului privind zona europeană de liber schimb EFTA în interesul cetățenilor ambelor țări”.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Macron: Franța a testat noua rachetă balistică M51.3 de pe un submarin nuclear

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat marți că a asistat la primul tir al noii versiuni a rachetei balistice strategice M51.3, lansată de pe submarinul nuclear francez „Le Vigilant”. Testul a avut loc pe 6 octombrie, în largul coastelor Finistère, în cadrul operațiunii Smertrios. Ministerul francez al Apărării precizează că racheta nu a avut încărcătură

Linia Strășeni-Gutinaș, proiect de 130 de milioane de dolari: SUA și Moldova lansează grupul de lucru

Ministerul Energiei, Moldelectrica, compania Black & Veatch și Ambasada SUA la Chișinău au lansat grupul de lucru pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș, un proiect strategic destinat consolidării securității și independenței energetice a Republicii Moldova. Ambasada SUA la Chișinău califică lansarea grupului de lucru drept un pas important pentru viitorul energetic al țării. Potrivit misiunii diplomatice,

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share