Ministrul de externe al Marii Britanii a efectuat o vizită surpriză la Chișinău

Share

Ministrul de Externe al Marii Britanii, David Cameron, a efectuat joi seara o vizită surpriză în Republica Moldova, a anunțat șefa statului Maia Sandu pe o rețea de socializare. Oficialul britanic a avut o întrevedere și cu șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu.

Maia Sandu și David Cameron au discutat despre securitatea în bazinul Mării Negre, cooperarea bilaterală și eforturile comune împotriva corupției, a subliniat Maia Sandu. În același timp, președinta a exprimat gratitudinea pentru sprijinul oferit de Marea Britanie pentru Ucraina, menționând că acesta este crucial pentru securitatea Republicii Moldova, pentru stabilitatea și prosperitatea Europei.

„Am discutat despre interesul comun pentru consolidarea relațiilor strategice dintre Moldova și Marea Britanie, concentrându-ne asupra beneficiilor pentru diaspora noastră. Am abordat subiecte precum semnarea acordurilor pentru conversia reciprocă a permiselor și reducerea tarifelor la roaming, inițiative ce vor aduce avantaje semnificative pentru comunitatea noastră din Regat. De asemenea, am subliniat importanța intensificării colaborării în eforturile de combatere a corupției și aducerea în fața justiției a celor responsabili pentru prejudicierea statului și a cetățenilor noștri. Consolidarea relației cu Marea Britanie reprezintă un element esențial în întărirea rezilienței și securității țării noastre”, a scris Nicu Popescu pe o rețea de socializare.

Amintim că, tot ieri, ministrul britanic de Externe, David Cameron, s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Aceasta a fost prima sa vizită în străinătate de la numirea în funcție.

Fostul premier britanic David Cameron a fost numit luni în funcția de ministru de Externe. Revenirea politicianului conservator pe scena politică din Marea Britanie este considerată neașteptată, în condițiile în care el a declanșat referendumul referitor la Brexit, relatează Reuters.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share