Macron: „Putin nu vrea pace, ci capitularea Ucrainei”

Share

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat duminică, la finalul unei reuniuni prin videoconferință cu membrii „coaliției de voință” – grupul de state aliate Kievului –, că Vladimir Putin „nu vrea pace, ci o capitulare a Ucrainei”, transmite AFP și Reuters.

Declarațiile liderului francez vin cu o zi înainte de întâlnirea de la Washington dintre președintele american Donald Trump și omologul ucrainean Volodimir Zelenski, la care Macron și mai mulți oficiali europeni urmează de asemenea să participe. Potrivit acestuia, scopul reuniunii este de a demonstra un „front unit între europeni și ucraineni” și de a solicita Statelor Unite să clarifice în ce măsură sunt dispuse să contribuie la garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Macron a subliniat că aceste garanții reprezintă elementul central al unui eventual acord de pace, menit să descurajeze noi atacuri din partea Rusiei. În ceea ce privește sugestia lui Donald Trump ca Ucraina să beneficieze de protecții similare celor din cadrul NATO, fără a deveni membru, Macron a atras atenția că „un articol teoretic nu este suficient”, fiind nevoie de „substanță”.

Liderul francez a reafirmat că „nu pot exista discuții teritoriale asupra Ucrainei fără ucraineni” și nici negocieri privind securitatea europeană fără participarea statelor de pe continent. „Mergem la Washington nu doar pentru a-l însoți pe președintele ucrainean, ci pentru a apăra interesele europenilor”, a subliniat Macron, care a participat la reuniunea „coaliției de voință” de la reședința sa de vară din Fort de Bregancon.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Deputat comunist din Duma de Stat avertizează asupra riscului unei „explozii sociale” în Rusia și cere un plan de încheiere a războiului din Ucraina

Deputatul comunist rus Viacheslav Marhaev a lansat un atac neobișnuit de dur la adresa autorităților de la Moscova, avertizând că Rusia se află „în pragul unei explozii sociale” din cauza corupției, a dificultăților economice și a prelungirii războiului din Ucraina. Într-o declarație publicată pe rețelele sociale, parlamentarul din partea Partidul Comunist al Federației Ruse a

R. Moldova și România încep negocierile pentru construcția podului rutier de la Ungheni. Proiectul beneficiază de finanțare europeană de 35 milioane de euro

Republica Moldova și România vor demara negocierile privind semnarea unui nou acord bilateral care va reglementa construirea, exploatarea și dezvoltarea infrastructurilor de transport de interes strategic dintre cele două state, inclusiv realizarea podului rutier peste Prut dintre Ungheni și Ungheni. Proiectul de hotărâre privind inițierea negocierilor a fost publicat în Monitorul Oficial. Noul acord urmărește

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share