Ion Ceban acuză PAS de planuri de fraudare a alegerilor: „Vom apăra fiecare vot”

Share

Ion Ceban, lider al Blocului electoral Alternativa și primar al municipiului Chișinău, a acuzat guvernarea PAS că ar pregăti fraude la alegerile parlamentare anticipate din 28 septembrie. Politicianul a declarat că formațiunea sa va asigura observatori în toate secțiile de votare, atât din țară, cât și din străinătate, pentru a preveni eventualele nereguli.

„Vom avea observatori peste tot. Vom depune maximum efort ca votul cetățeanului să fie apărat. Nu au nicio șansă să ia 51% așa cum își doresc, decât prin fraudă. Pentru această eventuală fraudă trebuie de dat peste mâini”, a declarat Ceban în cadrul emisiunii Rezoomat de la RliveTV.

Edilul a invocat și un videoclip prezentat anterior, pe care îl consideră dovada unor tentative de fraudare a alegerilor locale. Potrivit lui, același scenariu ar putea fi aplicat și la scrutinul din 28 septembrie.

La scurt timp după apariția imaginilor în spațiul public, Comisia Electorală Centrală a respins acuzațiile, menționând că videoclipul reprezintă o tentativă de manipulare și o încercare de a submina încrederea cetățenilor în procesul electoral.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share