Dorin Recean: Statutul de țară candidat se datorează inclusiv efortului considerabil al societății civile

Share

Șeful Executivului a participat la cea de-a IV-a ediție a Galei Societății Civile, un eveniment care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ al țării noastre și este organizat anual, începând cu 2018, de către Delegația Uniunii Europene, transmite Direcția comunicare și protocol a Guvernului.

În cadrul evenimentului, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre rolul considerabil al societății civile pentru obținerea statutului de țară candidat, dar și pentru fortificarea proceselor democratice din țara noastră.

„Cetățenii Republicii Moldova au transmis un mesaj clar proeuropean, au hotărât că locul Republicii Moldova este, fără îndoială, în Uniunea Europeană, în rândul statelor care susțin și cred în proiectul european. Ei au demonstrat că își doresc să se implice activ în apărarea statului de drept. Societatea civilă și-a asumat rolul de gardian al democrației în toți acești ani. Faptul că suntem aici, având statutul de țară candidat, se datorează inclusiv efortului considerabil și consistent al societății civile”, a spus premierul Dorin Recean.

La rândul său, șeful Delegației UE la Chișinău s-a referit la prioritățile de cooperare cu organizațiile societății civile.

„Delegația Uniunii Europene depune eforturi pentru a ajunge inclusiv la asociațiile ce activează la firul ierbii, pentru a fi cât mai aproape de cetățeni și de comunitățile locale. În perioada imediat următoare, ne propunem să creștem sprijinul nostru pentru societatea civilă. Vom continua să investim în servicii sociale mai bune, în antreprenoriatul social și proiecte pentru promovarea bunei guvernări. Suntem mândri de faptul că, alături de dumneavoastră, suntem prezenți în multe din localitățile Republicii Moldova și că reușim să punem umărul la îmbunătățirea calității vieții persoanelor vulnerabile”, a declarat Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

De asemenea, șeful Guvernului a felicitat laureații premiați la cele șapte categorii, subliniind că segmente importante din societatea civilă se implică acum pentru a proteja spațiul nostru informațional, pentru a crește economia, pentru a promova inovația, egalitatea de gen sau pentru a consolida încrederea pe ambele maluri ale Nistrului.

În cadrul celei de-a patra ediții a Galei Societății Civile, desfășurate la Chișinău, diferite organizații din regiunile țării au fost premiate pentru activism în identificarea soluțiilor pentru cele mai stringente probleme la nivel local și național.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Elveția, ruptă în două înaintea unui vot istoric: referendumul care poate bloca imigrația la pragul de 10 milioane de locuitori

Elveția se pregătește pentru unul dintre cele mai tensionate referendumuri din ultimii ani, după ce un nou sondaj arată o societate aproape perfect divizată asupra inițiativei care ar limita populația țării la maximum 10 milioane de locuitori. Potrivit cercetării realizate pentru postul public SRG SSR, atât susținătorii, cât și opozanții proiectului înregistrează câte 47% din

Vietnamul pregătește „armata digitală” a regimului: mii de influenceri și experți AI, mobilizați pentru propaganda de stat până în 2030

Vietnamul lansează una dintre cele mai ambițioase strategii de control informațional din era digitală, după ce autoritățile comuniste au decis recrutarea a mii de influenceri și specialiști în inteligență artificială pentru a remodela spațiul online și a transforma propaganda clasică într-un mecanism modern de influență socială. Potrivit unor documente interne consultate de Reuters și citate

O imagine falsă creată cu AI a paralizat un oraș: un bărbat riscă închisoare după o farsă care a mobilizat poliția și a închis școli

Inteligența artificială transformă radical mediul online, însă realismul tot mai sofisticat al imaginilor generate digital aduce și riscuri majore. Un caz recent din Coreea de Sud arată cât de grave pot deveni consecințele atunci când fotografiile false sunt distribuite pe rețelele sociale fără responsabilitate. Un bărbat în vârstă de 40 de ani riscă acum pedeapsa

Răsturnare de situație la Orhei: candidatul susținut de Costiuc revine în joc, după ce instanța a anulat decizia CEC

Surpriză în cursa pentru Primăria municipiului Orhei: Victor Perțu, candidatul Partidului „Democrația Acasă”, formațiune condusă de Vasile Costiuc, ar putea rămâne în competiția electorală după ce Judecătoria Orhei a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind excluderea sa din alegerile locale programate pentru 17 mai. Decizia instanței, pronunțată pe 7 mai, a stabilit că termenul legal

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share