Dorin Recean, mai multe întrevederi bilaterale în marja Summitului Comunității Politice Europene

Share

Parcursul european al Republicii Moldova și eforturile comune ale statelor europene de a menține pacea și securitatea în regiune au fost subiectele discutate astăzi în cadrul unei serii de întrevederi ale prim-ministrului Dorin Recean cu omologii săi europeni, în marja celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, organizat în Republica Moldova.

Astfel, omologului său suedez, Ulf Kristersson, premierul Dorin Recean a mulțumit Regatului Suediei, care deține președinția Consiliului UE, pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Părțile au vorbit despre mecanismele de îmbunătățire a combaterii dezinformării și fortificării securității, dar s-au referit și la proiectele comune, implementate de Suedia în țara noastră, în domeniul dezvoltării economice, consolidării democrației și protecției mediului. Prim-ministrul Dorin Recean a reiterat hotărârea fermă a țării noastre de a se integra în Uniunea Europeană, evidențiind faptul că Republica Moldova împărtășește valori democratice comune cu statele UE.

Prim-ministrul Dorin Recean a discutat și cu premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovačevski, despre experiența ambelor state în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Omologii au fost unanimi în ideea de aprofundare a relațiilor bilaterale pe domenii de interes comun.

Dezvoltarea parteneriatului strategic, a relațiilor sociale și investiționale dintre Republica Moldova și Bulgaria au fost subiectele abordate în cadrul dialogului dintre prim-ministrul Dorin Recean cu președintele bulgar, Rumen Radev. Oficialii s-au referit la situația de securitate regională, precum și la posibilitățile de dezvoltare a relațiilor comercial-economice dintre cele două state. A fost menționat suportul considerabil al Bulgariei pentru susținerea minorității bulgare din țara noastră.

Sprijinul consistent și prompt, oferit țării noastre în procesul de gestionare a crizei refugiaților, a fost apreciat în discuția prim-ministrului Dorin Recean cu șeful Guvernului Croației, Andrej Plenković. Oficialul croat a apreciat modul în care țara noastră reușește să facă față provocărilor și, în același timp, să continue procesul de aliniere la standardele europene. Premierul moldovean a exprimat recunoștință pentru suportul ferm al Republicii Croația pentru parcursul european al țării noastre și a evidențiat eforturile întreprinse de autorități pentru a reforma justiția, a combate corupția și pentru a redresa economia.

Susținerea Belgiei pentru procesele de transformare internă a Republicii Moldova în calea de integrare în Uniunea Europeană a fost reiterată de prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander de Croo, în cadrul dialogului cu premierul Dorin Recean. Oficialii au abordat  posibilitățile de aprofundare a agendei bilaterale, în special în sectorul economic, investițional și social. În acest sens, au fost abordate unele aspecte privind deschiderea Ambasadei Belgiei la Chișinău, la 1 noiembrie curent. Prim-ministrul Alexander de Croo a apreciat suportul și solidaritatea manifestată de Republica Moldova în raport cu Ucraina.

De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri, Dorin Recean, a avut o întrevedere cu prim-ministrul Islandei, Katrín Jakobsdóttir. Interlocutorii s-au referit la perspectivele dezvoltării dialogului politic între cele două state și la cooperarea în diverse domenii, în mod special, în cel energetic. Premierul moldovean i-a adresat felicitări premierului Katrín Jakobsdóttir pentru finalizarea cu succes a președinției Islandei în Consiliul UE.

Agenda întrevederilor bilaterale ale prim-ministrului Dorin Recean s-a încheiat cu discuția avută cu prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel. Oficialii s-au referit la organizarea în perspectivă a unui Forum al oamenilor de afaceri moldo-luxemburghezi, pentru a impulsiona cooperarea economică, comercială și investițională dintre cele două state.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share