Dorin Chirtoacă îl acuză pe Ion Ceban de corupție și legături cu serviciile secrete ruse

Share

Fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, lansează acuzații grave la adresa actualului edil al Capitalei, Ion Ceban, pe care îl acuză de corupție și de promovarea agendei Federației Ruse în Republica Moldova.

Într-o emisiune televizată, Chirtoacă a comentat interdicția de cinci ani impusă lui Ceban de a intra pe teritoriul României și în spațiul Schengen, măsură pe care o consideră un semnal clar privind orientarea reală a liderului Mișcării Alternativa Națională. „Această măsură ar trebui să ne arate cine este cu adevărat pentru Europa și cine implementează agenda Rusiei în Moldova”, a declarat fostul edil.

Totodată, Chirtoacă acuză administrația municipală de corupție în achizițiile publice, menționând că Primăria ar cumpăra pavaj la un preț de patru ori mai mare decât cel real. „Pentru un pavaj care costă zece lei, chișinăuienii plătesc 40. Este evident că este vorba despre corupție”, a spus acesta, adăugând că firma furnizoare ar avea legături cu actuala conducere a Primăriei.

Mai mult, fostul primar susține că legăturile lui Ion Ceban cu serviciile secrete ruse au fost documentate anterior. „România a explicat clar: Ceban a avut nenumărate contacte cu serviciile secrete ale Federației Ruse. Este un pericol pentru securitatea națională”, a afirmat Chirtoacă.

Deocamdată, primarul Ion Ceban nu a oferit un comentariu pe marginea acestor acuzații. Potrivit jurnaliștilor de la info1.md, consiliera sa de comunicare, Natalia Ixari, nu a răspuns solicitărilor de presă.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share