BCS: Ieșirea din CSI este o greșeală strategică și o crimă împotriva cetățenilor

Share

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) consideră că ieșirea Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o greșeală strategică, o crimă împotriva sectorului real al economiei și cetățenilor. Declarațiile au fost făcute de către Igor Dodon, în cadrul unui briefing de presă.

„Vreau să întreb guvernarea, a calculat efectul economic de la ieșirea Moldovei din CSI? Noi condamnăm categoric aceste mesaje. Îndemnăm guvernarea să revină la acțiuni în interesul cetățenilor”, a declarat Dodon.

Este de menționat că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un demers Guvernului prin care solicită inițierea procedurii regulamentare de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente. Demersul de renunțare la calitatea de membru al Adunării Interparlamentare a statelor membre ale CSI a fost transmis Guvernului luni, 22 mai.

În cadrul ședinței Guvernului din 17 mai, au fost aprobate două proiecte ce vizează denunțarea unor Acorduri semnate anterior cu CSI.

„Cu părere de rău, CSI nu a livrat pentru Republica Moldova. Nu s-a rezolvat conflictul transnistrean. Noi în continuare avem armata rusă staționată ilegal în Republica Moldova. Noi nu am fost protejați de diferite embargouri economice și respectiv am avut întotdeauna instabilități și incertitudini în ceea ce privește sistemul energetic, uneori chiar în plin sezon rece. Acum de la Guvern este așteptat un ritm mai mare a analizei a analizei pe acest domeniu. Să avem o inventariere a acestor acorduri, sunt circa 400 la număr”, a declarat anterior premierul Dorin Recean.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share