Peste 14 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută

Share

IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească informează că, în perioada 17 – 23 iunie, ambulanța a fost solicitată pentru 14.109 persoane, dintre care 2.066 copii. După acordarea asistenței medicale prespitalicești, 6.099 pacienți, inclusiv 1.188 copii, au fost transportați la spital.

Din numărul total de solicitări, 359 au fost inutile, nefiind considerate urgențe medico-chirurgicale.

La Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP, cele mai multe apeluri au fost pentru urgențe cardiovasculare (2.686 persoane), inclusiv 43 pacienți cu sindrom coronarian acut. Alte urgențe au inclus 1.965 cazuri de patologii neurologice, dintre care 205 accidente vasculare cerebrale, 1.743 afecțiuni respiratorii și 1.545 urgențe traumatologice.

La Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate 133 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu: printre care 90 persoane cu mușcături de animale/ înțepături de insecte, 38 cu combustii și 3 cu insolații.

În aceste zile, echipele AMU au fost solicitate în cazul a 89 accidente rutiere, în urma cărora au suferit 116 persoane. Ulterior, în dependență de gravitatea cazului, 87 pacienți, inclusiv 22 minori, au fost transportați la Unitățile de Primiri Urgente spitalicești.

Totodată, au parvenit 53 apeluri pe motivul urgențelor toxice de diferită geneză, inclusiv 21 intoxicații cu medicamente, 15 cu alcool, 3 cu ciuperci și 2 cu droguri. Menționăm faptul că 15 pacienți au manifestat reacții alergice acute până la șoc anafilactic, dintre care 8 de la venin de albină.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share