Centrul Republican de Diagnosticare Medicală a fost dotat cu ajutorul Guvernului Japoniei

Share

Centrul Republican de Diagnosticare Medicală a fost dotat cu echipament Gamma Camera, utilizat la diagnosticarea cu precizie a mai multor afecțiuni, inclusiv oncologice. Dispozitivul a fost procurat cu suportul Guvernului Japoniei, prin intermediul Programului de granturi „Kusanone”.

Odată cu instalarea acestui aparat în Laboratorul de Medicină Nucleară a instituției, a crescut numărul de pacienți investigați și s-a redus considerabil timpul de așteptare. Până acum au beneficiat de examinări scintigrafice 920 de persoane.

„Dacă la inițierea acestui proiect timpul de așteptare a pacienților era în medie 90 de zile, el s-a redus până la 30 de zile și zilnic pe acest echipament efectuăm în jur de 10-17 examinări scintigrafice ale diferitor organe și sisteme. Este vorba despre examinare scintigrafică a glandei tiroide, scintigrafiile pulmonare la bolnavii post-Covid, cât și depistarea bolnavilor oncologiciˮ, a menționat Boris Băluțel, directorul Centrului Republican de Diagnosticare Medicală.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yamada Yoichiro, a afirmat că Centrul Republican de Diagnosticare Medicală este o instituție de o importanță strategică pentru țară. Datorită grantului, centrul și-a consolidat capacitățile prin instalarea unei Gamma Camere.

„Sper că pacienții care au nevoie de aceste investigații vor avea acces mai rapid decât a fost înainte. Profitând de această ocazie, vreau să mulțumesc lucrătorilor medicali pentru serviciul prețios pe care îl aduceți societățiiˮ, a declarat ambasadorul.

„Medicina înaintează foarte rapid. Noi, în Republica Moldova, avem resurse limitate, dar trebuie să ținem pasul cu tot ce se întâmplă în medicina modernă peste hotare. Pacienții noștri, de asemenea, au nevoie de un diagnostic rapid, tratamente rapide, astfel poate fi salvată viața sau redus riscul de complicațiiˮ, a afirmat ministrul sănătății, Ala Nemerenco.

Gamma Camera permite evaluarea stării funcționale a organelor sau sistemelor, prin examinări scintigrafice, inclusiv în regim SPECT – tomografie de emisie fotonică, cu ajutorul cărora sunt depistate cu precizie mai multe afecțiuni, precum cele oncologice, ale oaselor, glandei tiroide, rinichilor, plămânilor.

Aparatul poate efectua o rotație de 360 de grade în jurul pacientului și astfel capta radiații gamma din diferite unghiuri, generând imagini scintigrafice din care să fie creată o reprezentare tridimensională a corpului persoanei.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share