SRI avertizează cu privire la implicarea Rusiei în alegerile din România și utilizarea fermelor de troli de către candidați

Share

Serviciul Român de Informații a transmis, marți, o informare privitoare la implicarea Federației Ruse în alegerile din România și fermele de troli folosite de candidații la alegerile prezidențiale pentru a-și maximiza șansele de câștig.

Anterior, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Ioan Chirteş (PNL), a făcut o adresă către SRI în care a solicitat să se specifice dacă pe teritoriul României sau în exterior există entităţi statale sau non-statale care pot să influenţeze procesul electoral, care să afecteze securitatea naţională. El a precizat că în SRI există o direcţie care se numeşte Direcţia pentru apărarea Constituţiei, care are ca rol de bază identificarea tuturor elementelor care pot să afecteze securitatea naţională şi care sunt neconstituţionale.

„Ca urmare a sesizării Comisiei de control și supraveghere asupra activității SRI cu privire la alegațiile din spațiul public referitoare la existența pe teritoriul României a unor entități statale sau non-statale care pot afecta/influența procesul democratic al alegerilor prezidențiale și parlamentare, având în vedere solicitarea Comisiei către SRI și răspunsul Serviciului către Comisie, doresc să fac următoarele precizări:

-până în prezent nu au fost identificate elemente de conținut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României;

-în context electoral, fermele de troli/boți reprezintă, în general, instrumente utilizate pentru creșterea popularității candidaților sau atacuri asupra contracandidaților (respectiv asupra unor entități online, pagini web sau conturi deschise la nivelul platformelor de socializare care aparțin acestora), aspecte specifice campaniilor electorale online sau off-line;

-analiza realizată a evidențiat existența și utilizarea de conturi false la nivelul platformelor de socializare prin care sunt vizate creșterea artificială a popularității anumitor competitori, precum și promovarea de conținut îndreptat împotriva contracandidaților;

-în privința conturilor false, acestea au fost create și activate în cursul acestui an, conturile fiind orientate către lansarea de mesaje de denigrare a contracandidaților;

-platformele online vor iniția demersuri de analiză avansată în vederea identificării de conturi similare și tipare acționale care conturează amploarea reală a așa-numitelor „rețele  de troli”;

-pentru menținerea unui climat de securitate în spațiul virtual, în exercitarea  responsabilităților legale, Serviciul Român de Informații  cooperează cu instituțiile și autoritățile relevante la nivel național, avându-se în vedere utilizarea tuturor instrumentelor și mecanismelor prevăzute de cadrul normativ european și național;

-având în vedere faptul că, prin amploare și impact, raportat la gradul extrem de redus al interacțiunilor și conținutului generate de conturile false identificate ca active, nu a fost afectată securitatea națională, datele obținute fiind transmise Ministerului Afacerilor Interne, pentru gestionarea acestora conform responsabilităților legale;

-în baza unui ordin emis de o autoritate națională și a constatării încălcării prevederilor din termenii de utilizare, platformele pot decide eliminarea conținutului și/sau închiderea conturilor;

-Serviciul Român de Informații NU „întreprinde nici o acțiune care să promoveze sau să lezeze interesele vreunui partid politic sau persoane fizice ori juridice, cu excepția acelor acțiuni ale acestora care contravin securității naționale” conform art. 36 din legea de organizare și funcționare a SRI”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de Serviciul Român de Informații (SRI).

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share