OFICIAL: Animalele pe care românii nu mai au voie să le crească în curte

Share

Românii nu vor mai avea voie să crească în curând animale pentru blană. Proiectul de lege prevede sancțiuni dure pentru cei care nu se conformează.

Românii nu vor mai avea voie să crească în curând animale pentru blană. Proiectul de lege prevede sancțiuni dure pentru cei care nu se conformează.

Creșterea animalelor pentru blană este o afacere care a căpătat amploare în România. Dacă legea va fi aprobată oamenii vor trebui să renunțe la aceste surse de venit.

Cei care propun schimbarea legii susțin că animalele sunt crescute în condiții greu de imaginat, pentru ca apoi să fie sacrificate pentru blana lor atât de scumpă.

„Este vorba despre o intrare în normalitate a României. În țara noastră nu există o tradiție pentru creșterea acestor animale, însă am fost surprins să aflu că au fost înființate anumite ferme pe teritoriul României.

Modul în care sunt crescute și sacrificate aceste animale nu reprezintă altceva decât acte de cruzime”, a spus Gheorghe Pecingină, membru al Camerei Deputaților.

Proiectul urmează să fie luat în dezbatere

Animalul este originar din America de Sud și este unul de talie mică și nu măsoară mai mult de 25–30 cm, având o greutate medie, la maturitate, de 400-600 grame.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share