Președintele francez Emmanuel Macron a prezentat luni o revizuire majoră a doctrinei nucleare a Franței, într-un context tensionat marcat de îngrijorările aliaților europeni privind posibila retragere a SUA și amenințările Rusiei, transmite AP.
Franța, singura putere nucleară din Uniunea Europeană, menține o strategie defensivă care protejează „interesele vitale” ale țării, pe care Macron le consideră de natură europeană. Noul anunț prevede posibilitatea dislocării temporare a avioanelor cu armament nuclear la aliații europeni, pentru prima dată în istorie.
Capacitatea nucleară a Franței
Portavionul Charles de Gaulle – singura navă de suprafață europeană capabilă să transporte avioane Rafale cu armament nuclear. Franța plănuiește să construiască un nou portavion cu propulsie nucleară până în 2038.
4 submarine nucleare – Le Triomphant, Le Téméraire, Le Vigilant și Le Terrible, fiecare transportând până la 16 rachete balistice intercontinentale M51 cu focoase multiple. Un submarin patrulează permanent, asigurând capacitatea permanentă de atac.
Racheta ASMPA – rachetă aer-sol cu rază de acțiune de aproximativ 500 km, lansată de avioanele Rafale pentru avertisment nuclear.
Rachete balistice M51 – rază de acțiune între 8.000 și 10.000 km, transportând ogive multiple capabile să penetreze sisteme de apărare antirachetă.
Franța deține aproximativ 290 de ogive nucleare, plasând-o pe locul al patrulea la nivel global după Rusia, Statele Unite și China. Majoritatea focoaselor (peste 80%) sunt lansate de pe submarine.
Extinderea cooperării europene
Macron a menționat că anumite avioane cu armament nuclear vor putea fi temporar dislocate în țări aliate precum Marea Britanie, Germania, Polonia, Țările de Jos, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca, în cadrul unei „descurajări avansate” la nivel european.
Deși Franța este membră NATO, aceasta își păstrează controlul exclusiv asupra arsenalului său nuclear, președintele fiind singurul care poate decide utilizarea acestuia, conform Constituției.
Această decizie marchează o schimbare strategică semnificativă în politica de descurajare nucleară europeană, într-o perioadă în care securitatea continentului este tot mai influențată de tensiunile internaționale și incertitudinile privind angajamentul american în NATO.
