Lingura electrică ce reduce consumul de sare se lansează pe piață

Share

Gigantul japonez din sectorul băuturilor Kirin Holdings va începe să comercializeze o lingură electrificată despre care cercetătorii susţin că poate promova o alimentaţie mai sănătoasă, îmbunătăţind gusturile sărate fără a utiliza sodiu suplimentar, informează Reuters.

Lansarea de luni a acestui produs marchează prima comercializare a unei tehnologii care a câştigat (anul trecut – n.red.) premiul Ig Nobel, care recompensează cercetările neobişnuite şi uneori amuzante.

Kirin Holdings va vinde doar 200 de Linguri Electrice Sărate, online, la preţul de 19.800 de yeni (127 de dolari) în această lună şi o serie limitată la un retailer japonez în iunie, dar speră să ajungă la 1 milion de clienţi la nivel global în următorii cinci ani. Vânzările în străinătate vor începe anul viitor.

Lingura, făcută din plastic şi metal, a fost proiectată în colaborare cu Homei Miyashita, profesor la Universitatea Meiji, care a demonstrat anterior efectul de îmbunătăţire a gustului cu ajutorul unor prototipuri de beţişoare electrice. Efectul funcţionează prin trecerea unui câmp electric de slabă intensitate de la lingură pentru a concentra moleculele de ioni de sodiu pe limbă, cu scopul de a spori astfel salinitatea percepută a alimentelor.

Kirin Holdings, care se orientează către domeniul sănătăţii şi se îndepărtează astfel de la afacerea sa tradiţională cu bere, consideră că tehnologia are o importanţă deosebită în Japonia, unde un adult mediu consumă aproximativ 10 grame de sare pe zi, dublu faţă de cantitatea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Consumul excesiv de sare este asociat cu creşterea incidenţei de hipertensiune, accident vascular cerebral şi alte boli.

„Japonia are o cultură alimentară care tinde să favorizeze gusturile sărate. Japonezii, în ansamblul lor, trebuie să îşi reducă consumul de sare, dar poate fi dificil să ne îndepărtăm de ceea ce suntem obişnuiţi să mâncăm. Acesta este motivul care ne-a făcut să dezvoltăm lingura electrică”, a declarat Ai Sato, cercetător la Kirin Holdings.

Cântărind 60 de grame, lingura electrică funcţionează cu o baterie reîncărcabilă cu litiu.

Homei Miyashita şi colegul său, Hiromi Nakamura, au primit premiul Ig Nobel pentru nutriţie de la imunologul şi laureatul Premiului Nobel pentru medicină Peter Doherty în cadrul unei ceremonii desfăşurate anul trecut în format online.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share