Vernisajul Vinului a marcat ediția a 20-a la Chișinău

Share

Vinuri de calitate superioară, spumante și divinuri alese au fost expuse, vineri, 15 decembrie curent, la cea de-a XX-a ediție a Vernisajului Vinului, cu genericul „Vino, poveste de iarnă”.

Peste 70 de vinificatori reuniți sub umbrela brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” au prezentat publicului peste 400 de vinuri. Vizitatorii au degustat și au evaluat cele 92 de vinuri medaliate la Concursul național „Vinul Moldovei”. Acestea sunt vinuri de excepție, fiind apreciate de un juriu format din experți internaționali. Vinurile au fost produse din soiuri autohtone și de selecție nouă moldovenească.

Prezent la deschiderea evenimentului, vicepremierul Vladimir Bolea a menționat că, în ultimul deceniu, calitatea vinurilor noastre a crescut considerabil, fapt care se datorează muncii vinificatorilor.

„Vinurile noastre ajung în peste 75 de țări ale lumii și reușesc de la an la an să-și consolideze poziția pe piața internațională. Industria vitivinicolă are un rol semnificativ în economia Republicii Moldova, contribuind cu aproximativ 3% din PIB și 8% din totalul exporturilor. Distincțiile obținute de țara noastră la competițiile internaționale se datorează efortului vinificatorilor și standardelor înalte pe care le promovează”, a menționat Vladimir Bolea.

Oficialul a fost desemnat cu premiul „Cavalerul Vernisajului Vinului”, pentru contribuție esențială la dezvoltarea și promovarea sectorului.

Pe parcursul anului 2023, vinificatorii moldoveni reuniți sub brandul vinicol de țară „Wine of Moldova”, au câștigat 700 de medalii, la concursurile internaționale de profil.

În acest an se împlinește un deceniu de la lansarea brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” („Wine of Moldova. A legend alive”) pe plan internațional. Și un deceniu de la crearea Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) – o instituție publică, organizată printr-un parteneriat public-privat, specialiștii cărora sunt dedicați dezvoltării și implementării politicilor în domeniul vitivinicol.

Evenimentul Vernisajul Vinului a fost organizat pentru prima dată în 2011 și are loc în mod tradițional de două ori pe an, în ediții de primăvară și de iarnă.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share