Slusari: Micșorarea tarifului la energie a fost întârziată intenționat. Energocom a salvat situația în ciuda inacțiunii guvernului

Share

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, a criticat dur guvernarea într-o postare pe Facebook, acuzând-o că a întârziat în mod deliberat reducerea tarifelor la energia electrică din considerente politice. Potrivit acestuia, prețul mediu ponderat de achiziționare a energiei electrice pentru luna iulie este de aproximativ 125 euro/MWh — valoare similară celei luate în calcul pentru noul tarif redus.

„Am spus de mai multe ori că tariful la energia electrică trebuia micșorat încă de acum câteva luni. Este evident că reducerea recentă are o tentă politică,” a scris Slusari. El a amintit că anterior oficiali guvernamentali susțineau că nu există premise pentru micșorarea tarifelor, în timp ce, după 1 iulie, „experți” cu alte afinități politice avertizau despre o „explozie a tarifelor” din cauza liberalizării prețurilor în România — scenariu care nu s-a adeverit.

În acest context, Slusari a adus elogii echipei Energocom, despre care afirmă că a reușit să evite criza printr-o gestionare profesionistă a surselor de aprovizionare. Potrivit lui, compania a încheiat contracte avantajoase cu furnizori din Ucraina și a asigurat stabilitatea livrărilor chiar și în lipsa celor 10 mini-centrale promise de guvern prin decizia CSE din 16 ianuarie 2025 — centrale care urmau să acopere circa 20% din consumul pe perioada verii, dar care nu au fost instalate.

„În lipsa acestora exista riscul real de deficit de energie în iulie-august și, implicit, de creștere bruscă a prețurilor. Doar efortul non-stop al specialiștilor de la Energocom a împiedicat un asemenea scenariu,” subliniază fostul deputat.

În final, Slusari a lansat un apel către politicienii care organizează proteste în fața Energocom să înceteze manipulările și să-și orienteze criticile către instituțiile responsabile de lipsa de transparență și deciziile păguboase în domeniul energetic. El a cerut explicații de la Moldova Gaz pentru achizițiile scumpe din anul trecut, de la ANRE pentru metodele de stabilire a tarifelor și de la guvern pentru lipsa celor 10 mini-centrale promise.

„Lăsați în pace oamenii care din 1 ianuarie 2025 muncesc zi și noapte pentru ca energia să fie livrată stabil și la cele mai bune prețuri. Dacă vreți să protestați, mergeți unde trebuie, nu la cei care și-au făcut datoria,” a conchis Slusari.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Agricultorii ar putea primi înapoi majorarea accizei la motorină în 2027. Ce promite Guvernul

Agricultorii din Republica Moldova nu ar urma să resimtă, în 2027, impactul majorării accizei la motorină. Guvernul intenționează să le restituie integral suma aferentă creșterii accizei, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous, în plenul Parlamentului. Subiectul a fost abordat după o întrebare adresată ministrei de deputatul Sergiu Stefanco, care a atras atenția că o parte

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share