Se fac 30 de ani de la punerea în circulație a leului moldovenesc

Share

Leul moldovenesc împlinește astăzi 30 de ani de la punerea în circulație. Într-un mesaj de felicitare, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a menționat că introducerea monedei naționale a însemnat pentru Republica Moldova un prim-pas spre economia de piață, spre primele reforme economice, primele expresii ale unei politici monetare independente.

„Leul moldovenesc a devenit moneda națională a statului modern nou creat Republica Moldova în scurt timp după proclamarea independenței sale. A trecut ulterior prin nenumărate teste de rezistență, dar de fiecare dată a reușit sa păstreze și să întărească încrederea cetățenilor. Leul  moldovenesc și-a afirmat rolul său ca mijloc de plată consfințit prin Constituție, iar Banca Națională dispune de experiența necesară ca să-i asigure rezistența și să mențină sectorul bancar stabil și de încredere”, a declarat Octavian Armașu.

Potrivit guvernatorului, de-a lungul anilor, leul moldovenesc a trecut prin nenumărate teste de rezistență, dar de fiecare dată a reușit sa păstreze și să întărească încrederea cetățenilor. „Astăzi, leul moldovenesc și-a afirmat rolul său ca mijloc de plată consfințit prin Constituție, iar Banca Națională dispune de experiența necesară ca să-i asigure rezistența și să mențină sectorul bancar stabil și de încredere”, a notat guvernatorul BNM.

În acest an aniversar pentru leul moldovenesc, BNM organizează mai multe evenimente, printre care o călătorie pe „Drumul banilor”. Este un eveniment de educație financiară îndrăgit de copii și tineri. Călătoria va începe la banca centrală și se va încheia la băncile comerciale, oferind vizitatorilor posibilitatea de a afla cum circulă banii, sub ce formă și cum ajung în economie sau la consumatori.

De asemenea, Banca Națională organizează în perioada 25-30 noiembrie, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, excursii dedicate aniversării leului moldovenesc. La intrarea în muzeu, vizitatorii primesc un card-tichet, care le oferă accesul gratuit în toate sălile, inclusiv la expoziția „Comorile trecutului”, care prezintă vestigii din aur și argint.

Aniversarea va culmina cu o ceremonie oficială, în cadrul căreia vor fi desemnați câștigătorii concursului „Descoperă monumentele de pe bancnotele de lei moldovenești”.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share