R.Moldova va beneficia de un grant de 220 milioane de dolari

Share

Guvernul Statelor Unite ale Americii va acorda țării noastre un grant în valoare de 220 milioane de dolari pentru implementarea proiectelor de investiții în sectorul energetic. Membrii Comisiei economie, buget și finanțe și ai Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat raportul și coraportul pentru proiectul de lege privind ratificarea celui de-al 15-lea Amendament din Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană.

Potrivit documentului, Guvernul SUA va aloca o contribuție financiară adițională în valoare de 220 milioane de dolari. Drept rezultat, asistența nerambursabilă va depăși suma de 392 milioane de dolari.

Totodată, Acordul stabilește și condițiile de acordare de către Guvernul SUA, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a suportului bugetar în valoare de 76,8 milioane de dolari. Potrivit Acordului, Guvernul Republicii Moldova se angajează să rămână aliniat cu Agenda Energetică a Uniunii Europene. În context, autoritățile vor continua procesul de armonizare a cadrului legal al Republicii Moldova cu Acquis-ul UE.

Ratificarea Acordului va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share