Proprietarii de ferme pot obține granturi de până la 1 milion USD

Share

Primul apel de depunere a cererilor pentru granturi oferite de proiectul AGGRI este acum deschis. Valoarea maximă a unui grant ajunge la 1 milion USD, cu condiția ca suma să nu depășească 50% din valoarea investiției eligibile.

Ce investiții sunt eligibile? Proiectul AGGRI încurajează construcția sau modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea acestora cu tehnologii de ultimă generație, precum și achiziționarea animalelor de prăsilă. În plus, se pun la dispoziție fonduri pentru eficientizarea energetică a exploatațiilor, inclusiv pentru implementarea unor tehnologii precum stații de biogaz și panouri fotovoltaice.

Pentru a beneficia de resurse financiare, producătorii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Este esențial să fie înregistrați și să activeze în teritoriul controlat de autoritățile Republicii Moldova, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți. De asemenea, solicitanții trebuie să fie deținători legali ai bunurilor ce fac obiectul stimulării prin grant, având un termen de arendă sau comodat de minim cinci ani. Un alt aspect important este existența unui plan de afaceri, cu perspective economice și financiare viabile pe termen lung. Solicitanții trebuie să-și asume responsabilitatea financiară, contribuind cu minimum 50% din valoarea sub-proiectului investițional.

Lista completă a criteriilor de eligibilitate, precum și documentele care urmează a fi prezentate împreună cu cererea pot fi consultate în Manualul de alocare a granturilor.

Dosarele vor fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în perioada 15 ianuarie – 17 mai 2024.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share