Prim-ministrul Dorin Recean a trasat obiectivele diplomației economice

Share

Premierul Dorin Recean a participat la deschiderea mesei rotunde dedicate diplomației economice, care se desfășoară la Chișinău, în perioada 10 – 13 aprilie, și reunește ambasadorii și consulii generali ai Republicii Moldova acreditați peste hotare. În discursul său, șeful Guvernului a subliniat importanța promovării produselor moldovenești peste hotare, prin fortificarea colaborărilor comercial-economice cu statele europene, intensificarea exporturilor și participarea activă la expozițiile internaționale cu impact.

„Promovarea exporturilor cu produse autohtone înseamnă mai multe locuri de muncă la noi acasă, diversificarea piețelor, atragerea investițiilor și dezvoltarea unor noi proiecte de infrastructură. Trebuie să prezentăm oportunitățile noastre potențialilor investitori, să vorbim despre beneficii și să continuăm să lucrăm pentru îmbunătățirea mediului de afaceri. În ciuda situației de securitate din regiune, țara noastră este stabilă, iar instituțiile statului sunt capabile să elimine încercările de destabilizare și să asigure pacea și liniștea în țară”, a menționat premierul Dorin Recean.

De asemenea, prim-ministrul a evidențiat 9 motive pentru care Republica Moldova merită să devină un punct de atracție prosper pentru investitorii străini, cu beneficii resimțite pentru cetățenii noștri, și a invitat corpul diplomatic să le promoveze în statele de acreditare.

„Cei care vor investi în Republica Moldova vor avea acces la piața Uniunii Europene, datorită Acordului de Liber Schimb, vor avea acces la piețele de capital și la resurse umane profesioniste și bine instruite. Bineînțeles, alinierea la aquis-ul comunitar ne va permite să avem instituții puternice și eficiente. Avem platforme de dezvoltare eficace, cum ar fi Zonele economice libere și Parcurile IT care corespund diverselor modele de afaceri, iar digitalizarea serviciilor publice și a economiei rămâne o prioritate a Guvernului. Urmează să extindem accesul la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii și să investim în proiecte mari de infrastructură energetică, rutieră și feroviară”, a adăugat premierul Dorin Recean.

Evenimentul cu profil economic este organizat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în parteneriat cu Programul  de Dezvoltare a Dreptului Comercial din cadrul Departamentului de Comerț al SUA și Digital Park.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share