Peste 5 tone de ceai de import, reținute la frontieră și returnate producătorului din cauza pesticidelor

Share

Un lot de ceai de import, cu o greutate totală de peste 5,4 tone, a fost reținut la intrarea în Republica Moldova și returnat producătorului, după ce controalele au scos la iveală depășiri ale limitelor admisibile de pesticide. Incidentul a avut loc la postul de trecere a frontierei Sculeni, informează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Potrivit ANSA, probele prelevate de inspectorii instituției au arătat că o parte a lotului conținea cantități excesive de pesticide, inclusiv Novaluron, Acetamiprid și Clorpirifos. Din cantitatea totală importată, de 5.442 de kilograme, neconforme au fost declarate 3.074 de kilograme.

„Pentru a evita orice risc asupra sănătății consumatorilor din Republica Moldova, a fost luată decizia de a returna integral lotul de ceai către producător”, precizează ANSA.

Agenția avertizează că reziduurile de pesticide nu pot fi eliminate din produsele alimentare prin spălare sau prin tratament termic, iar depășirea limitelor maxime admisibile reprezintă un pericol real pentru siguranța alimentară.

În acest context, operatorii din domeniul alimentar sunt îndemnați să dea dovadă de responsabilitate și să nu introducă pe piață produse care nu respectă cerințele de siguranță, pentru a proteja sănătatea consumatorilor.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share