ONU a oferit Moldovei 169 milioane de dolari în 2024 pentru dezvoltare durabilă și integrare europeană

Share

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a alocat în anul 2024 Republicii Moldova un sprijin financiar în valoare de 169 de milioane de dolari, direcționat către domenii-cheie precum sănătatea, reducerea sărăciei, securitatea alimentară, egalitatea de gen, consolidarea păcii și justiției.

Potrivit unui comunicat emis de ONU Moldova, fondurile au fost oferite în contextul parteneriatului strâns cu autoritățile centrale, în sprijinul realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) și al avansării procesului de integrare europeană.

În cadrul ședinței Comitetului de coordonare ONU – Guvernul Republicii Moldova, desfășurată pe 14 mai, premierul Dorin Recean a exprimat recunoștința executivului față de ONU pentru asistența constantă, cu un accent special pe sprijinul oferit în integrarea refugiaților ucraineni.

„Republica Moldova rămâne aproape de Ucraina și avem grijă ca ucrainenii care trăiesc aici să se simtă ca acasă”, a declarat prim-ministrul.

Printre cele mai notabile rezultate ale colaborării ONU-Moldova în 2024 se numără:

– Reforma RESTART a sistemului de protecție socială, sprijinită de UNICEF, prin digitalizarea serviciilor și extinderea acestora pentru grupurile vulnerabile;

– Susținerea a peste 790.000 de familii vulnerabile în contextul creșterii prețurilor la energie, prin Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice (EVRF), susținut de PNUD;

– Primul recensământ digital al populației și locuințelor, desfășurat de UNFPA, cu o rată de participare de 98,9%;

– Asistență pentru peste 11.500 de mici fermieri și 17.000 de gospodării afectate de criza cerealelor și de secetă, în parteneriat cu FAO și PNUD;

– Un răspuns integrat la criza refugiaților, sub coordonarea UNHCR, considerat un posibil model regional de bune practici.

Coordonatoarea rezidentă ONU în Moldova, Yesim Oruc, a subliniat că activitățile agențiilor ONU se aliniază tot mai strâns cu prioritățile de reformă ale Moldovei:

„Reafirmăm angajamentul nostru de a susține oamenii și instituțiile din Moldova în calea lor către realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.”

Finanțarea oferită de ONU provine din contribuțiile Uniunii Europene, ale statelor membre și ale altor parteneri internaționali, fiind gestionată prin peste 20 de agenții ONU active în Republica Moldova.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share