OFICIAL: România este pregătită să sprijine Republica Moldova în faţa provocărilor energetice

Share

România este alături de Republica Moldova în faţa provocărilor energetice din această iarnă, Ministerul Energiei luând act de decizia Guvernului de la Chişinău de a declara stare de urgenţă începând cu 16 decembrie 2024, ca urmare a riscurilor asociate aprovizionării cu energie.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei de la București, România este pregătită să sprijine Republica Moldova pentru a trece cu bine de această perioadă critică.

„Suntem în contact permanent cu fraţii noştri de peste Prut. Bineînţeles că prioritatea zero este sistemul energetic naţional, dar avem încredere că putem pune umărul la efortul Chişinăului de a trece iarna cu bine, aşa cum România a mai făcut-o”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

El spune că România rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova. „În faţa acestor provocări, colaborarea strânsă dintre guvernele şi companiile noastre energetice este cheia pentru a asigura securitatea energetică şi confortul cetăţenilor în această iarnă. Astfel, inclusiv prin sprijinul nostru şi al Uniunii Europene, fraţii noştri de peste Prut nu trebuie să fie lăsaţi să ajungă iar la mâna Rusiei pentru a putea trece această iarnă cu bine”, a mai afirmat Burduja.

Conform sursei citate, România reafirmă angajamentul său de a susţine stabilitatea energetică a Republicii Moldova, având în vedere furnizarea energiei electrice, aprovizionarea cu gaze naturale şi un dialog intensificat între operatori şi autorităţi.

Astfel, companiile Nuclearelectrica şi Hidroelectrica sunt deja în contact cu Energocom pentru a analiza posibilităţile de a furniza volume suplimentare de energie electrică către malul drept al Nistrului. În acest moment, capacitatea de transfer (NTC) pentru importuri din România este de 315 MW şi se preconizează o creştere cu 80 MW în săptămâna următoare, ajungând la 395 MW. Ministerul Energiei susţine că România sprijină identificarea unui mecanism de alocare comercială a capacităţii pe cele patru linii electrice de 110 kV, în colaborare cu Transelectrica şi Moldelectrica.

Pre de altă parte, România dispune de stocuri de gaze naturale în depozitele Depogaz, fiind pregătită să analizeze opţiuni de extragere prioritară în cazul în care livrările către regiunea transnistreană vor fi afectate. Creşterea valorii contului de echilibrare operaţională (OBA) dintre VestMoldTransGaz şi Transgaz este considerată o soluţie esenţială pentru atenuarea impactului în primele zile ale crizei.

Ministerul Energiei facilitează dialogul între Energocom şi companiile româneşti (Nuclearelectrica, Hidroelectrica, OMV), asigurând cooperarea eficientă pentru livrarea necesarului de energie. În plus, se va intensifica colaborarea dintre Moldelectrica şi Transelectrica pentru implementarea soluţiilor tehnice necesare.

„În contextul în care centrala de la Cuciurgan MGRES ar putea să nu producă energie pentru malul drept al Nistrului, România este pregătită să sprijine Republica Moldova, cu suportul partenerilor europeni, pentru acoperirea unui deficit estimat la 600 MW, prin soluţii coordonate la nivel guvernamental şi prin utilizarea resurselor disponibile şi, pe termen mediu, prin noi grupuri de producţie a energiei electrice şi măsuri pentru modernizarea sistemului de termoficare din Chişinău”, se mai scrie în comunicat.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share