Natalia Gavrilița, în discuție cu autoritățile publice locale din Ștefan Vodă

Share

Măsurile întreprinse de Executiv pentru dezvoltarea localităților, proiectele în derulare, dar și investițiile planificate în anul viitor au fost discutate de prim-ministra Natalia Gavrilița cu autoritățile publice locale din Ștefan Vodă. La ședință a fost prezent și ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.

În debutul ședinței, șefa Executivului a mulțumit primarilor din raion pentru buna gestionare a crizei refugiaților, regiunea fiind în imediata apropiere de granița cu Ucraina.

Raionul Ștefan Vodă a stat la straja hotarului și a ajutat sute de familii să își găsească adăpost în Republica Moldova. Chiar a doua zi după izbucnirea războiului în Ucraina, am mers la Palanca, unde am văzut cât de solidari putem fi noi, moldovenii. Le mulțumesc locuitorilor din Ștefan Vodă, care și-au deschis primii casele lor pentru a primi refugiați, pentru ospitalitate și solidaritate”, a spus prim-ministra.

Prim-ministra a prezentat eforturile Guvernului de susținere a populației și agenților economici în perioada de criză, prin politica fiscală și bugetul pentru anul 2023. În special au fost discutate decizia de a stabili cota 0 la venitul nedistribuit, rambursarea TVA trecut în cont pentru companiile care emit facturi electronice și alte politici menite să mențină investițiile și locurile de muncă.

De asemenea, au fost discutate creșterea salariului minim, salariilor în sectorul bugetar, programul de compensații pentru plata facturilor, dar și provocările cu care se confruntă autoritățile locale în finanțarea acestor creșteri la nivel local. În acest context, au fost discutate soluții pentru creșterea veniturilor proprii și consolidarea capacităților administrative, inclusiv eliminarea plafoanelor la taxele locale și amalgamarea voluntară.

Totodată, Natalia Gavrilița a apreciat inițiativa autorităților de a participa activ la Programul Național „Satul European”, care a ajuns în 16 din 23 de localități din regiune. Prim-ministra a îndemnat primarii să își concentreze eforturile pentru implementarea proiectelor de eficiență energetică și digitalizare, astfel încât calitatea și inovarea serviciilor publice să ajungă în orice localitate din țară.

Vom continua să lucrăm împreună și chiar vă îndemn să ne concentrăm pe lucruri importante pentru cetățenii noștri, astfel încât, peste 5 ani, să înregistrăm un progres semnificativ în sectorul energetic, economic și social. Guvernul, împreună cu partenerii noștri de dezvoltare, vă sunt alături, pentru a realiza împreună obiectivul nostru primordial – integrarea europeană”, a declarat șefa Guvernului.

Dialogul cu reprezentanții APL s-a concentrat și pe dificultățile întâmpinate la nivel local, problemele cele mai des confruntate de autorități fiind: starea proastă a drumului de acces dintre localități, lipsa iluminatului stradal și delimitarea masivă a terenurilor.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Islanda reia vânătoarea de balene după doi ani. Proteste și controverse puternice în Atlanticul de Nord

După o pauză de doi ani, Islanda a reluat vânătoarea comercială de balene, reaprinzând una dintre cele mai controversate dispute legate de protecția animalelor și exploatarea resurselor marine. Navele companiei baleniere islandeze au ieșit din nou în larg, în pofida protestelor activiștilor și a criticilor venite din partea organizațiilor internaționale de mediu. Una dintre cele

ALARMĂ FĂRĂ PRECEDENT: Serviciile secrete ale alianței Five Eyes avertizează că IA ar putea declanșa atacuri cibernetice devastatoare în doar câteva luni

Agențiile de informații și securitate cibernetică ale alianței Five Eyes au lansat un avertisment rar și extrem de sever, susținând că noile modele de inteligență artificială ar putea deveni, în doar câteva luni, capabile să efectueze atacuri cibernetice devastatoare împotriva guvernelor, companiilor și infrastructurilor critice din întreaga lume. Potrivit publicației britanice The Guardian, serviciile de

Apel al mediului academic din România și Republica Moldova: „Reîntregirea poporului român reprezintă o opțiune legitimă”

Un grup de reprezentanți ai mediului academic de pe ambele maluri ale Prutului a transmis un apel public către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, solicitând inițierea unei reflecții instituționale și academice privind perspectivele reîntregirii spațiului românesc. Mesajul este susținut de comunitatea academică română din Republica Moldova și România,

Un robot de 14.000 de euro a ieșit la cerșit în China: „Nu mai am bani să mă încarc!”

Un robot umanoid a devenit senzația internetului după ce a fost surprins cerșind pe o stradă aglomerată din provincia Sichuan, China. Apariția neobișnuită a stârnit atât amuzament, cât și controverse, după ce dispozitivul le-a transmis trecătorilor că nu mai are bani pentru a-și plăti energia electrică și a continuat să solicite ajutor financiar. Robotul, identificat

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share