Moldova vrea să dubleze numărul stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice până în 2030

Share

Republica Moldova își propune să dubleze numărul stațiilor publice de încărcare pentru mașinile electrice până în anul 2030, de la puțin peste 250 existente în prezent la cel puțin 500. Obiectivul este inclus în proiectul Programului național de mobilitate electrică 2030, elaborat de autorități, care prevede și instituirea unui sistem național de monitorizare a infrastructurii de încărcare, precum și reguli unitare pentru instalarea și exploatarea stațiilor.

Pentru implementarea programului este estimată o investiție totală de aproximativ 1,191 miliarde de lei. Totuși, autoritățile recunosc că cea mai mare parte a finanțării nu este încă identificată. Din suma totală, doar 3,24 milioane de lei sunt prevăzuți din bugetul de stat, 40,8 milioane de lei ar urma să fie acoperiți din asistență externă, iar circa 1,147 miliarde de lei vor trebui atrase ulterior de la parteneri de dezvoltare, instituții financiare internaționale, investitori privați și prin parteneriate public-private.

Necesitatea extinderii infrastructurii de încărcare este argumentată prin creșterea accelerată a numărului de vehicule electrice și hibride înregistrate în Republica Moldova. Potrivit proiectului, în perioada 2018–2025 au fost înmatriculate peste 87.800 de astfel de automobile, dintre care 9.850 sunt complet electrice, iar 77.985 hibride.

În 2025, numărul mașinilor electrice înmatriculate a crescut cu 35% față de anul precedent, iar cel al vehiculelor hibride cu 31%. Cu toate acestea, automobilele electrice și hibride reprezintă în continuare doar aproximativ 7% din întregul parc auto al țării.

Datele din proiect mai arată că parcul auto național a crescut semnificativ în ultimii ani, de la 1.173.795 de vehicule în 2022 la 1.385.128 în 2025, ceea ce înseamnă o majorare de peste 211.000 de unități în doar patru ani.

Autorii documentului estimează că dezvoltarea mobilității electrice va conduce și la o creștere semnificativă a consumului de energie electrică destinat acestui sector, de la 4,3 GWh în 2025 la 77,8 GWh în 2030, urmând să ajungă la 109,7 GWh până în 2033.

În același timp, proiectul evidențiază vulnerabilitatea energetică a Republicii Moldova, subliniind că aproximativ 85% din energia electrică este importată, în timp ce gazele naturale și combustibilii utilizați în transport provin în totalitate din import. Autoritățile consideră că dezvoltarea mobilității electrice trebuie însoțită de investiții în infrastructură și de măsuri care să reducă dependența energetică a țării.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share