Guvernul a aprobat proceduri ce reglementează operarea baloanelor și planoarelor

Share

Executivul a aprobat o hotărâre ce prevede acordarea licențelor de echipaj de zbor pentru baloane și transpunerea în legislația națională a Regulamentului UE de stabilire a normelor pentru operarea planoarelor, precum și pentru acordarea de licențe de echipaj de zbor pentru planoare.

Prin aprobarea și implementarea proiectului, va fi stabilit un cadru de reglementare mai simplificat și proporțional cu riscurile și complexitatea operațiunilor aeriene cu planoare/ baloane. Odată ce aceste aeronave presupun operațiuni mai puțin complexe, respectiv și riscurile sunt mai mici.

„Prezentul proiect va asigura un nivel înalt de siguranță și, în același timp, va reduce sarcina de reglementare, în special pentru piloții/ operatorii de planoare/ baloane”, susține ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.

Așadar, în cazul introducerii acestui ansamblu de norme și proceduri, există certitudinea că în Republica Moldova vor exista toate premisele necesare unei dezvoltări favorabile a domeniului aferent operării baloanelor și planoarelor.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Cetățean străin, reținut în Moldova pentru presupuse activități în interesul serviciilor ruse

Un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, a fost reținut în Republica Moldova fiind suspectat că ar fi colectat neautorizat informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse. Potrivit Poliției, bărbatul ar fi fost recrutat în august 2026 și pregătit pentru desfășurarea unor activități de destabilizare pe

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share