Guvernul a aprobat lista celor 612 proiecte, selectate în cadrul Programului Național Satul European, ediția 2024

Share

Cele 612 proiecte, selectate în cadrul Programului Național Satul European, ediția 2024, au fost incluse în Documentul unic de program pentru anii 2022-2024. Ulterior, Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală va începe semnarea contractelor de finanțare.

„Guvernul construiește bunăstare aici, la noi acasă și vom continua să mărim acest efort, inclusiv atunci când vom putea accesa și fondurile de preaderare la Uniunea Europeană. Spre asta trebuie să ne orientăm”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Cele mai multe proiecte – 223 – prevăd construcția sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a serviciilor de canalizare. Alte 128 de proiecte vizează renovarea și eficientizarea energetică a clădirilor publice, 57 – instalarea iluminatului public, iar 30 – instalarea sistemelor de producere a energiei din surse regenerabile.

De asemenea, vor fi realizate 104 proiecte de construcție sau reabilitare a edificiilor de prestare a serviciilor sociale sau medicale și vor fi restaurate monumente și structuri istorice specifice pentru arhitectura rurală – 70 de proiecte. Proiectele vor fi realizate în toată țara, pentru a asigura o dezvoltare echilibrată a regiunilor.

Valoarea totală a proiectelor constituie circa 2,8 miliarde de lei. Contribuția Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală va fi de 2,5 miliarde de lei, iar restul sumei urmează să fie alocată din bugetele locale.

În total, după realizarea proiectelor incluse în Documentul unic de program pentru anii 2022-2024, peste 1 milion de cetățeni vor beneficia de condiții de viață mai bune.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share