Economia Germaniei s-a contractat neaşteptat în trimestrul doi din 2024

Share

 PIB-ul Germaniei s-a contractat neaşteptat în trimestrul doi din 2024, după ce a evitat recesiunea la începutul anului, ceea ce indică faptul că cea mai mare economie europeană nu reuşeşte ‘să decoleze’, în pofida atenuării presiunilor inflaţioniste, arată datele publicate marţi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmit DPA, Bloomberg şi Reuters.

În perioada aprilie-iunie 2024, economia germană a înregistrat un declin de 0,1%, comparativ cu primul trimestru din acest an, când a crescut cu 0,2%. Analiştii se aşteptau la un avans de 0,1% în trimestrul doi din 2024. Reculul din perioada aprilie-iunie 2024 vine pe fondul scăderii investiţiilor în echipamente şi clădiri, conform Destatis.

În contrast, economiile din Franţa şi Spania au înregistrat o creştere peste estimări în trimestrul doi din 2024, de 0,3% şi, respectiv, de 0,8%, în timp ce Italia a raportat un avans de 0,2%.

Creşterea inegală din zona euro arată dificultăţile cu care se confruntă oficialii de la Banca Centrală Europeană, care în septembrie vor trebui să decidă dacă economia este suficient de fragilă pentru a justifica o nouă reducere a dobânzii.

În ritm anual, PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,3% în trimestrul doi din 2024, dar în termeni ajustaţi sezonier şi calendaristic, PIB-ul a scăzut cu 0,1%. Anul acesta a fost o zi lucrătoare în plus, în perioada aprilie-iunie 2024. O redresare rapidă a economiei germane nu este aşteptată în acest an.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share