Dorin Recean: „Guvernul va lua decizii în interesul agricultorilor”

Share

Guvernul, prin intermediul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, împreună cu reprezentanții asociațiilor producătorilor agricoli, va monitoriza odată la două zile, informațiile despre cantitatea de cereale importate din Ucraina. În cazul înregistrării unui flux masiv de cereale, în măsura în care acestea nu vor mai putea fi stocate în depozitele din țară, Executivul va interveni pentru gestionarea situației în interesul producătorilor locali. Soluțiile pentru depășirea provocărilor existente în sectorul agrar, au fost discutate la întrevederea premierului Dorin Recean, cu fermierii din Republica Moldova, anunță Serviciul de presă al Executivului.

Șeful Guvernului a specificat că, pe lângă mecanismul de monitorizare a importurilor, Executivul propune un șir de măsuri de ordin economic, în vederea susținerii agricultorilor care au fost afectați de prețurile mari la motorină și îngrășăminte. „Vom identifica și vom oferi 100 de milioane de lei suplimentar, care vor compensa cheltuielile fermierilor pentru materia primă, și vom continua să identificăm resursele financiare necesare pentru subvenționarea pierderilor înregistrate. Obiectivul nostru este să acționăm în interesul tuturor agricultorilor din Republica Moldova”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

La rândul său, vicepremierul, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, a subliniat că urmează a fi elaborat și un program de subvenționare a costurilor îngrășămintelor, în urma stabilirii cantităților folosite pentru însămânțarea suprafețelor, în toamna anului trecut.  „Avem ferma convingere că, în urma acestor măsuri economice, se vor micșora prețurile de cost, și agricultorii din Republica Moldova, care exportă grâne vor fi mai competitivi în actualul context volatil pe piața internațională a cerealelor ”, a menționat ministrul Vladimir Bolea.

NOTĂ: Executivul a găzduit la Casa Guvernului o întrevedere în format extins, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, cu participarea celor mai mari producători de cereale, exportatori și asociațiile de fermieri din țară, pentru a dezbate acțiunile autorităților pe fundalul crizei pe piața cerealelor generate de războiul brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share