Comisia Europeană a lansat prima achiziţie comună de gaze. Este vizată și Republica Moldova

Share

Comisia Europeană a anunţat lansarea primei achiziţii comune de gaze în UE, cu o cerere agregată totală de 11,6 miliarde metri cubi, din care 2,8 miliarde metri cubi gaze naturale lichefiate livrate cu nave şi 9,6 miliarde mc gaze pompate prin gazoducte.

„Am făcut ceea ce am promis, într-un timp record. Comisia a creat această piaţă de la zero şi companiile au răspuns pozitiv şi acum lansăm cererile noastre pe piaţa internaţională”, a spus, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Relaţii Interinstituţionale, Maros Sefcovic.

Obiectivul platformei „AggregateEU” este de a adăuga cererea şi a negocia împreună pentru a ieftini importurile de gaze, în vederea umplerii depozitelor pentru iarna viitoare, depozite care se află la 62,04% din capacitate (pe 8 mai), faţă de 36,87% în urmă cu un an, după invazia Ucrainei de către Rusia.

Bruxelles consideră „un reper istoric” sistemul, conceput pentru renunţarea la gazele ruseşti şi deschis companiilor din UE, dar şi unor state precum Ucraina, Serbia sau Republica Moldova.

Un total de 107 companii s-au înscris pe noua platformă şi 77 au solicitat gaze la această primă licitaţie (deschisă până pe 15 mai), ce se vor furniza între iunie 2023 şi mai 2024.

Comisia Europeană va organiza licitaţii similare la fiecare două luni, prin intermediul unui sistem care „se va consolida cu timpul şi va rezista” şi care reprezintă „o oportunitate enormă pentru ambele părţi, pentru cumpărători şi, mai ales, pentru vânzători”, a subliniat Sefcovic.

„Va ajuta industria europeană, inclusiv pe cea mare consumatoare de energie, la crearea de noi relaţii comerciale cu noi furnizori internaţionali, în contextul eforturilor UE de a renunţa la gazele ruseşti” şi „în acelaşi timp, deschide oportunitatea pentru furnizori internaţionali de a-şi extinde portofoliul de clienţi”, a afirmat el.

Sefcovic a subliniat că, dincolo de marile companii, achiziţiile comune „oferă o nouă posibilitate de piaţă companiilor mici şi mijlocii, care pot beneficia de această platformă în mod gratuit”.

„UE este clientul de gaze cel mai important în termeni globali”, a spus oficialul slovac, adăugând că nu poate fi oferită de către Comisie „nicio informaţie comercială pentru credibilitatea procesului”, dar a menţionat că „o majoritate uimitoare a statelor membre” au răspuns pozitiv şi a invitat şi alte companii din sector să se alăture mecanismului.

Noul sistem, care lasă pe dinafară gazele ruseşti şi orice companie din Rusia, fie că e furnizor, fie ca e client, obligă statele membre să adauge cel puţin 15% din cererea lor pentru umplerea depozitelor, adică 13,5 miliarde mc, deşi nu sunt obligate să cumpere gaze.

Prima licitaţie nu a atins încă acest plafon, dar este încă deschisă pentru noi solicitări, atât de la statele membre ale UE, cât şi de la anumite ţări din afara spaţiului comunitar (Albania, Bosnia-Herţegovina, Georgia, Kosovo, Republica Moldova, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord, Serbia şi Ucraina).

Compania germană Prisma European Capacity Platform GmbH, contractată de Comisia Europeană fără costuri pentru clienţi, va gestiona licitaţia pentru a obţine preţuri comune competitive pe piaţa globală.

O dată ce acest sistem va obţine ofertele furnizorilor, firmele care doresc vor iniţia negocieri cu furnizorii. Sistemul este conceput în principal pentru achiziţiile de gaze pe un termen de până la 12 luni.

În cazul GNL, cumpărătorii vor putea alege ca gazele să le fie livrate în nord-vestul UE sau în sud-vest, putând decide chiar şi terminalul exact. Vor fi acceptate cereri de minimum 300 GWh, ceea ce reprezintă în jur de o treime din capacitatea unei nave.

Pentru gazele furnizate prin conducte, clienţii vor putea alege dintre 26 de puncte de furnizare diferite şi minimumul cerut va fi de 5 GWh.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share