7,5 tone de mărar de import, nimicite de ANSA din cauza pesticidelor peste limită

Share

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat reținerea oficială și nimicirea unui lot de 7.500 de kilograme de mărar proaspăt, provenit din import, după ce analizele de laborator au confirmat depășirea semnificativă a limitelor maxime admise (LMA) de reziduuri de pesticide.

Potrivit ANSA, probele de laborator au indicat o depășire de aproape zece ori a LMA pentru pesticidul Penconazol, substanță care prezintă un risc potențial pentru sănătatea umană. În urma confirmării neconformităților, inspectorii Agenției au reținut imediat lotul suspect direct în depozitul operatorului importator.

Întreaga cantitate de mărar a fost sigilată și ulterior nimicită sub supravegherea strictă a inspectorilor ANSA. Autoritatea subliniază că niciun kilogram din lotul contaminat nu a ajuns în rețeaua comercială sau la consumatorul final.

ANSA recomandă tuturor importatorilor să se asigure, înainte de introducerea pe piață, că produsele importate respectă integral legislația națională în domeniul siguranței alimentelor și să informeze producătorii din țările de origine cu privire la cerințele normative aplicabile în Republica Moldova.

Agenția își reafirmă poziția fermă de protejare a consumatorilor și anunță toleranță zero față de orice abatere de la lege. Toate produsele alimentare depistate ca fiind neconforme vor fi reținute imediat și supuse utilizării condiționate sau nimicirii, conform prevederilor legale.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share