Primăria Dereneu anunță desfășurarea celei de-a V-a ediții a Festivalului Dansului Popular Moldovenesc

Share

Primăria comunei Dereneu are deosebita plăcere de a anunța organizarea celei de-a V-a ediții a Festivalului Dansului Popular Moldovenesc – un eveniment de suflet dedicat promovării artei populare, păstrării tradițiilor și consolidării legăturilor culturale dintre comunități.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 mai 2025, începând cu ora 09:00, în incinta Căminului Cultural din satul Dereneu, raionul Călărași. Programul festivalului include activități variate, menite să aducă în prim-plan bogăția patrimoniului cultural moldovenesc și internațional.

Printre momentele-cheie ale evenimentului se numără:

– Parada portului popular, ce va evidenția frumusețea și diversitatea vestimentației tradiționale;

– Spectacole de dans popular susținute de ansambluri folclorice din Republica Moldova, România, Serbia și Bulgaria;

– Expoziții de meșteșuguri tradiționale, prin care meșterii populari locali își vor etala creațiile autentice;

– Activități recreative pentru copii, care vor completa atmosfera de sărbătoare și bucurie.

Festivalul își propune să creeze o punte între generații, prin promovarea valorilor culturale și a identității noastre naționale într-un cadru festiv, prietenos și accesibil tuturor.

Primăria Dereneu invită toți iubitorii de tradiții și cultură populară să participe la acest eveniment de excepție, care promite să ofere momente memorabile și o veritabilă călătorie în inima folclorului autentic.

Vă așteptăm cu drag la Dereneu, pe 24 mai, pentru o zi dedicată dansului, portului și spiritului comunitar!

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Sfântul Nicolae de Vară, sărbătorit în Republica Moldova: Peste 100 de localități își marchează hramul

Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae de Vară, zi dedicată mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Cu această ocazie, peste 100 de localități din țară își celebrează hramul, fiind organizate slujbe religioase și evenimente comunitare. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată de două ori pe an – pe 19 decembrie

ANI cere confiscarea averii lui Vladimir Andronachi: dosar civil înregistrat la Judecătoria Chișinău

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat procedura de confiscare în folosul statului a averii fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, considerată nejustificată. Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Chișinău a înregistrat, la 18 mai, dosarul civil intentat pe numele acestuia și al soției sale, Nadejda. Acțiunea în instanță vine după ce, în septembrie

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share