Senegal – Olanda 0-2 Gakpo și Klaassen au marcat pentru ”Portocala Mecanică”

Naționala Olandei s-a impus împotriva echipei similare a Senegalului, scor 2-0 (0-0), luni, într-o partidă din prima etapă a Grupei A de la Cupa Mondială din Qatar 2022
Share

Startul meciului dintre cele două echipe a fost extrem de echilibrat. Olanda a ținut mai mult de minge, dar nu și-a creat ocazii la poarta lui Edouard Mendy. Senegalezii s-au grupat bine și au încercat să lovească pe contraatac sau cu șuturi de la distanță, dar fără succes.

Cea mai bună șansă a Țărilor de Jos a venit în minutul 40. Berghuis, mijlocașul de la Ajax, a trimis puțin peste poartă de la distanță.

După pauză, meciul s-a mai animat. Van Dijk a ratat o mare ocazie în minutul 53. Căpitanul batavilor s-a înălțat impresionant la un corner și a trimis cu capul puțin peste poartă. Senegal a răspuns prin Dia. Atacantul dreapta a trimis puternic la colțul scurt, din careu. Noppert, debutantul din poarta Olandei, a respins spectaculos. El a intervenit din nou, la șutul puternic pe mijlocul porții al lui Gana Gueye.

Olanda a fost până la urmă echipa care a deschis scorul (’84). Gakpo, atacantul dreapta, a marcat cu capul după o centrare magistrală a lui Frenkie De Jong. La reușita olandezilor au greșit vedetele senegalezilor, poartarul Mendy și stoperul Koulibaly. Fundașul lui Napoli l-a scos din ofsaid pe Gakpo, iar Mendy a ieșit greșit pe centrare.

Gafa portarului senegalez a amintit de greșeala lui Florin Prunea de la sfertul mondial cu Suedia, din 1994, când Kennet Andersson a făcut 2-2 la ultima fază din prelungiri și a trimis meciul la penalty-uri.

Africanii au răspuns imediat după ce au primit gol. Pappe Gueye a trimis din afara careului, la colțul scurt, și l-a pus la treabă pe Noppert, care a respins în corner. Klassen a stabilit scorul final în minutul 90+9. A profitat de o nouă gafă a lui Mendy, care a respins în față un șut modest, direct la mijlocașul batav.

Echipele de start

Senegal: 16. Mendy – 22. Diallo, 4. Cisse, 3. Koulibaly, 21. Sabaly – 5. Gueye, 8. Kouyate, 6. N.Mendy – 18. Sarr, 9. Dia, 15. Diatta.
Rezerve: 1. Dieng, 23. Gomis – 2. F.Mendy, 7. Jacskon, 10. M.N’Diaye, 11. Ciss, 13. Ndiaye, 14. Jakobs, 17. Sarr, 19. Diedhiou, 20. Dieng, 24. Name, 25. Loum, 26. Gueye.
Selecționer: Aliou Cisse

Olanda: 23. Noppert – 22. Dumfries, 3. de Ligt, 4. van Dijk, 5. Ake, 17. Blind – 11. Berghuis, 8. Gakpo, 21. F. de Jong – 18. Janssen, 7. Bergwijn.
Rezerve: 13. Bijlow, 1. Pasveer – 2. Timber, 6. de Vrij, 9. L. de Jong, 10. Depay, 12. Lang, 14. Klassen, 15. De Roon, 16. Malacia, 19. Weghorst, 20. Koopmeiners, 24. Taylor, 25. Frimpong, 26. Simons.
Selecționer: Louis van Gaal.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share