Vor fi reexaminate gradele de invaliditate atribuite pe viață

Share

Gradele de invaliditate atribuite pe viață vor fi reexaminate, pentru a înlătura abuzurile și a asigura integritatea sistemului, afirmă ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Oficialul a declarat, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, că măsura de reexaminare va fi pilotată în acest an, în trei raioane ale țării, unde numărul persoanelor cu grad de dizabilitate depășește media pe țară.

„Vom avea un mecanism prin care vom reexamina aceste dosare. Ne vom asigura și că în cadrul Consiliului pentru atribuirea dizabilității procesele sunt mult mai consolidate ca să nu mai admitem asemenea situații pe viitor. Noi acum avem acces la mai multe date și noi am putea să vedem per sistem unde există derapaje și abuzuri și atunci vom putea să intervenim mult mai rapid. Vom avea o echipă de implementare care va selecta un eșantion de persoane, aceste persoane vor fi invitate să treacă o procedură mai rapidă de reexaminare, vor fi documentate, vom încerca să avem un proces cât mai simplu posibil, cât mai comod”, a specificat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

De  asemenea, Alexei Buzu a menționat că, în prezent, se lucrează și la fortificarea inspecției sociale, astfel încât toate resursele din domeniul protecției sociale să fie utilizate conform destinației.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Ministrul Mediului avertizează asupra riscului ca municipiul Chișinău să rămână fără apă

Municipiul Chișinău s-ar putea confrunta cu dificultăți în aprovizionarea cu apă potabilă, avertizează ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a solicitat Primăriei Capitalei să informeze public populația despre starea surselor alternative de alimentare cu apă. Solicitarea ministrului vine după ce autoritățile din Republica Moldova au primit o scrisoare oficială din partea Ucrainei privind scăderea accelerată, în

Ucraina a atacat baza aeriană Engels-2 din Rusia. Explozii și incendiu la una dintre principalele baze ale bombardierelor strategice ruse

Un atac cu drone asupra bazei aeriene Engels-2 din regiunea Saratov, Rusia, a provocat explozii și un incendiu în noaptea de miercuri spre joi, potrivit canalelor rusești de monitorizare și presei locale. Baza este una dintre cele mai importante instalații ale aviației strategice ruse, unde sunt staționate bombardiere capabile să transporte armament nuclear. Locuitori din

Patru localități din raionul Florești se unesc într-o singură primărie. Guvernul va aloca 18,5 milioane de lei pentru dezvoltare

Patru localități din raionul Florești au decis să își unească resursele și structurile administrative, în cadrul procesului de amalgamare voluntară. Cernița, Ciripcău, Coșernița și Gura Camencii vor forma o singură unitate administrativ-teritorială, cu sediul primăriei în Gura Camencii. Decizia are drept scop eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor, consolidarea capacității administrative și crearea unor condiții mai

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share