400 de milioane de euro pe an – salariu record pentru Lionel Messi

Share

Dacă până acum se tot zvonea că Lionel Messi ar putea ajunge la Al-Hilal, de această dată arabii au făcut și oferta scrisă pentru starul lui PSG.

Lionel Messi a primit oferta scrisă de la Al-Hilal, pentru un salariu record

Astfel, la finalul sezonului, atacantul de 35 de ani este așteptat în Arabia Saudită, cu un salariu impresionant: 400 de milioane de euro pe an, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.

Această sumă este una dublă față de cea pe care o primește Cristiano Ronaldo, care a ajuns la Al-Nassr în această iarnă.

Astfel, arabii s-au ambiționat și au dorit să demonstreze că pot să-l aducă pe Messi în același campionat cu fostul său rival, Cristiano Ronaldo.

Acum, Messi are oferta scrisă „pe masă”, însă rămâne de văzut dacă banii sunt suficienți pentru a-l convinge, având în vedere că el avea ca prioritate să rămână în fotbalul european.

În plus, după ultimele informații, Messi așteaptă o ofertă scrisă și de la fosta sa echipă, FC Barcelona, acolo unde a evoluat timp 21 de sezoane, dintre care 16 la echipa de seniori.

Potrivit presei spaniole, atât Antonela Roccuzzo (35 de ani), cât și de cei trei copii, Thiago (10 ani), Mateo (7 ani) și Ciro (5 ani) preferă Barcelona, întrucât orașul încă este considerat de cei patru drept „acasă”.

 Le Parisien a publicat un articol în care sunt prezentate date din contractul pe care Barcelona i-l pregătește lui Messi, după cum urmează:

  • Un salariu de maximum 10 milioane de euro pe sezon.
  • O parte din venitul încasat de pe urma noilor sponsori, care ar urma să se alăture clubului după ce Leo Messi revine la club.
  • O parte din încasările provite din vânzarea biletelor pentru meciurile de acasă.
  • O parte din sumele încasate de Barcelona din vânzarea de tricouri.

Messi, huiduit de fanii lui PSG și criticat după ultimele evoluții

Lui Messi îi expiră contractul cu PSG în iunie 2023, însă are o clauză conform căreia el și-l poate prelungi cu un sezon.

Numai că e greu de crezut că proaspătul campion mondial o va face, dacă avem în vedere evenimentele din ultima vreme.

El a fost huiduit de fanii lui PSG după acel 0-1 cu Lyon, iar apoi a fost criticat de presă pentru jocul său. Messi a primit nota 3 după acea partidă.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Din 2027, ora oficială a lumii se schimbă: ce trebuie să știm

Din 20 mai 2027, sistemul internațional de măsurare a timpului urmează să fie modificat, prin renunțarea la ajustările periodice ale Timpului Universal Coordonat (UTC) cu secunde intercalare. Măsura urmărește să reducă riscurile de erori în sistemele informatice, rețelele de comunicații și infrastructura energetică, care depind de sincronizarea precisă a ceasurilor. Din 1972, au fost adăugate

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share