Constructorul italian Fiat marchează 127 de ani de la înființare prin lansarea a două noi SUV-uri compacte – Grizzly și Grizzly Fastback –, modele care vor completa gama mărcii pe piețele din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și America de Sud.
Noul Fiat Grizzly are o lungime de 4,4 metri și este orientat în special către familii, punând accent pe spațiu, confort și funcționalitate. În schimb, Grizzly Fastback măsoară 4,5 metri, adoptă un design de tip coupe și dispune de un portbagaj cu o capacitate de 600 de litri.
Ambele modele vor fi disponibile în versiuni cu motorizare pe benzină, mild-hybrid și 100% electrică, cu puteri de până la 145 CP. În funcție de piață, clienții vor putea opta pentru transmisii manuale sau automate.
„Prin Grizzly și Grizzly Fastback, FIAT își completează gama cu două modele distincte, adresate unor categorii diferite de clienți, ambele dezvoltate pornind de la nevoile reale ale familiilor. Grizzly este SUV-ul destinat celor care caută spațiu și confort, în timp ce Grizzly Fastback se adresează clienților care își doresc aceleași avantaje practice, dar într-un design mai expresiv”, a declarat CEO-ul Fiat, Olivier François.
Cele două SUV-uri vor fi prezentate oficial publicului în cadrul Salonului Auto de la Paris, programat pentru luna octombrie, iar lansarea comercială este prevăzută pentru ultimul trimestru al anului 2026.




