Finlanda închide definitiv telefonia fixă după aproape 150 de ani. O epocă a comunicațiilor ajunge la final

Share

Finlanda a renunțat oficial la rețeaua tradițională de telefonie fixă, punând capăt unei istorii de aproape 150 de ani. Ultimul mare operator care mai furniza acest serviciu, Elisa, a dezafectat infrastructura bazată pe fire de cupru, marcând astfel tranziția completă către comunicațiile mobile și digitale.

Momentul simbolic a fost marcat prin ultimul apel efectuat în rețeaua de telefonie fixă între directorul general al companiei Elisa, Topi Manner, și șeful Agenției Naționale pentru Comunicații și Transporturi, Jarkko Saarimäki. Cei doi au rememorat perioada în care telefoanele fixe reprezentau principalul mijloc de comunicare la distanță, evocând schimbările spectaculoase produse de revoluția digitală.

Topi Manner și-a amintit de anii adolescenței petrecuți la Londra, în anii ’80, când își suna familia din Finlanda doar o dată pe săptămână, la o oră stabilită dinainte, pentru ca toți membrii familiei să fie acasă în momentul apelului.

Compania Elisa anunțase încă din luna ianuarie că va închide serviciul, precizând că mai avea doar câteva mii de abonați, iar în ultimii ani nu a mai încheiat niciun abonament nou. În prezent, doar câțiva operatori locali mai oferă servicii limitate de telefonie fixă pentru apeluri locale.

Țara în care s-a născut Nokia, unul dintre pionierii telefoniei mobile, devine astfel una dintre primele economii europene care renunță complet la infrastructura clasică de telefonie. Înaintea Finlandei, Estonia, Olanda, Norvegia și Spania au închis deja rețelele tradiționale, orientându-se către comunicații prin rețele mobile și fibră optică.

Decizia reflectă transformarea profundă a sectorului telecomunicațiilor, în care tehnologiile moderne au înlocuit aproape complet rețelele bazate pe cabluri de cupru, deschizând o nouă etapă în evoluția comunicațiilor digitale.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BREAKING NEWS / Percheziții la Ministerul Agriculturii: două persoane reținute într-un dosar de corupție

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășoară la această oră percheziții la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), într-o amplă operațiune într-un dosar ce vizează fapte de corupție. Potrivit informațiilor apărute în presă, în cadrul anchetei ar fi fost reținut un secretar de stat al instituției. Totuși, ofițerul de presă al CNA a confirmat pentru realitatea.md

Zelenski rămâne favorit în cursa prezidențială din Ucraina, potrivit unui nou sondaj. Zalujnîi și Budanov se află pe următoarele poziții

Un sondaj realizat de agenția Rating Group și preluat de presa ucraineană indică faptul că actualul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar obține 32% din voturi dacă în țară ar fi organizate alegeri prezidențiale, menținându-și astfel poziția de lider în intențiile de vot. Pe locul al doilea s-ar clasa fostul comandant al armatei ucrainene și

Nu ieși nepregătit în caniculă! Sfaturile medicilor pentru a evita insolația și șocul termic

Temperaturile extreme din timpul verii pot avea efecte grave asupra sănătății, în special în cazul persoanelor în vârstă, copiilor mici, femeilor însărcinate și pacienților cu boli cronice. În contextul valului de căldură, autoritățile sanitare recomandă populației să adopte măsuri simple, dar esențiale, pentru prevenirea complicațiilor provocate de caniculă. Specialiștii recomandă evitarea expunerii la soare în

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share