Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul

Share

Creștinii ortodocși din Republica Moldova care țin sărbătorile pe stil vechi îl cinstesc astăzi, 20 ianuarie, pe Sfântul Ioan Botezătorul, una dintre cele mai importante figuri ale creștinismului, sărbătoarea fiind marcată la o zi după Bobotează.

Sfântul Ioan Botezătorul este considerat cel mai mare dintre proroci și veriga de legătură dintre Vechiul și Noul Testament. În tradiția creștină, el este cunoscut drept „Înaintemergătorul”, fiind cel care a pregătit omenirea pentru venirea lui Iisus Hristos și a vestit începutul misiunii Mântuitorului.

Tradiția populară spune că, în dimineața acestei zile, oamenii se stropesc cu agheasmă, gest simbolic despre care se crede că aduce sănătate și protecție pe parcursul întregului an. Totodată, credința populară mai spune că odată cu sărbătoarea Sfântului Ioan „se botează gerul”, semn că iarna începe treptat să-și piardă din asprime.

Biserica Ortodoxă a rânduit șase sărbători dedicate Sfântului Ioan Botezătorul: Zămislirea (23 septembrie/6 octombrie), Nașterea (24 iunie/7 iulie), Soborul (7/20 ianuarie), Tăierea capului (29 august/11 septembrie), Prima și a doua aflare a capului (24 februarie/8 martie) și A treia aflare a capului (25 mai/7 iunie).

Potrivit datelor Registrului de Stat al Populației, în Republica Moldova peste 100.000 de persoane poartă numele Ion, sărbătoarea având astfel o semnificație deosebită și pentru un număr mare de cetățeni care își celebrează onomastica.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share