Cetățenii vor primi bani pentru ambalaje: Guvernul lansează Sistemul de Depozit pentru Reciclare

Share

Republica Moldova va introduce, în premieră, Sistemul de Depozit pentru Ambalaje, care va permite cetățenilor să returneze recipiente din plastic, sticlă sau metal și să primească minimum 2 lei pentru fiecare. Măsura are scopul de a reduce poluarea și de a stimula reciclarea responsabilă.

Potrivit Ministerului Mediului, sistemul va deveni funcțional într-un an de la desemnarea administratorului, iar Regulamentul de funcționare a fost deja aprobat de Guvern. Documentul stabilește întregul mecanism de colectare, returnare și reciclare a ambalajelor — atât reutilizabile, cât și de unică folosință.

Depozitul va fi stabilit anual de Ministerul Mediului, în baza propunerilor administratorului sistemului, și va fi restituit în numerar sau sub formă de tichet valoric atunci când ambalajele sunt predate la punctele de colectare.

Aceste puncte vor fi amplasate în interiorul sau lângă magazine, la cel mult 150 de metri distanță, și vor avea același program ca unitățile comerciale. Cetățenii vor putea returna ambalajele fără a prezenta bonul fiscal, în orice punct de colectare din țară.

Țintele de colectare vor crește treptat: în primul an, 55% pentru sticlă și 60% pentru plastic și metal, urmând ca în al treilea an să se atingă un nivel de 75–80%.

Ministerul Mediului subliniază că lansarea sistemului va fi însoțită de campanii ample de educare și informare publică, destinate atât consumatorilor, cât și producătorilor și comercianților.

Sisteme similare funcționează deja cu succes în Germania, Lituania și România, unde poluarea a fost redusă cu cel puțin 70%.

„Este momentul ca și Republica Moldova să facă acest pas pentru un viitor mai curat și o comunitate mai responsabilă“, a declarat Ministerul Mediului.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Proteste împotriva ministrului Educației: poliția a dispersat cu forța unul dintre cele mai mari marșuri antiguvernamentale din ultimii ani

Autoritățile indiene au dispersat cu forța unul dintre cele mai mari proteste antiguvernamentale din ultimii ani, desfășurat duminică, 20 iulie, la New Delhi. Zeci de mii de demonstranți, majoritatea tineri, au ieșit în stradă și au cerut demisia ministrului Educației, Dharmendra Pradhan, pe fondul unui scandal legat de examenul național de admitere la facultățile de

Parlamentul a votat Guvernul Tofan. Fostul premier spune că nu a demisionat din cauza reformei fiscale și îi transmite succesorului un mesaj: „Curaj!”

Parlamentul Republicii Moldova a acordat marți votul de încredere noului Guvern condus de Vasile Tofan. După aprobarea Cabinetului de miniștri, fostul prim-ministru a publicat un amplu mesaj de bilanț în care a vorbit despre cele opt luni de mandat, reformele inițiate și motivele plecării sale din funcție. Acesta a declarat că îl cunoaște pe Vasile

Oficial: Nicușor Dan a semnat! 2026 va fi Anul SUA în România

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea prin care anul 2026 este declarat oficial Anul Statelor Unite ale Americii în România, măsură ce are drept obiectiv consolidarea Parteneriatului Strategic româno-american și promovarea valorilor democratice comune. Potrivit actului normativ, pe parcursul anului viitor vor putea fi organizate evenimente dedicate relației dintre România și Statele Unite, menite

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share