Republica Moldova va iniția procedura de extrădare a fostei deputate Marina Tauber din Federația Rusă imediat ce organele de urmărire penală vor confirma locul aflării acesteia, a declarat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la TRM.
„Fiindcă este o sentință de condamnare, deja Ministerul Justiției va iniția procedurile de extrădare în momentul în care va fi sesizat de către organele de dare în căutare despre confirmarea locului aflării în Federația Rusă”, a explicat ministra.
Întrebată despre cooperarea cu autoritățile ruse în cazurile anterioare de extrădare, Veronica Mihailov-Moraru a menționat că Federația Rusă a oferit răspunsuri parțiale sau întârziate, în special în cazul lui Ilan Șor.
„Am primit vreo două răspunsuri, în sensul că cererea nu corespunde anumitor prevederi, iar când am solicitat clarificări, nu am primit niciun răspuns. Evident, e un factor politic aici”, a subliniat oficiala.
Amintim că Marina Tauber a fost condamnată pe 30 septembrie 2025 la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare, prin cumul parțial al pedepselor. Instanța a dispus, de asemenea, confiscarea a peste 206 milioane de lei.
Fosta deputată a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025, cu o cursă spre Istanbul, iar potrivit unor surse neoficiale, s-ar afla în Federația Rusă. Dosarul său a fost transmis către Interpol, pentru anunțarea în căutare internațională.
Tauber pledează nevinovată și susține că dosarul are motivație politică, iar avocații săi au anunțat că vor contesta sentința la Curtea de Apel.




