Blocul Patriotic, în impas: PCRM va avea propria fracțiune în Parlament

Share

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), parte a Blocului Patriotic, anunță formarea unei fracțiuni parlamentare proprii, ceea ce ar putea marca începutul destrămării blocului. Declarația a fost făcută de liderul formațiunii și fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, pentru presa rusă.

Blocul Electoral Patriotic, constituit în iulie 2025, reunește patru formațiuni de opoziție – Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, Partidul Viitorul Moldovei și Partidul Inima Moldovei. La alegerile parlamentare din 28 septembrie, blocul a obținut 24,2% din voturi, echivalentul a 26 de mandate din totalul de 101 locuri în Parlament.

Voronin a explicat că PCRM susține colaborarea dintre partidele din bloc, dar nu sub forma unei alianțe formale: „Vom crea fracțiunea Partidului Comuniștilor, care se va ocupa de activitatea parlamentară și nu numai, pentru că trebuie să lucrăm cu alegătorii și după alegeri”.

Noua strategie de cooperare a opoziției va include și alte formațiuni de stânga care nu au intrat în Parlament, precizează Voronin. „Ne pregătim de plenara Comitetului Central al Partidului Comuniștilor, unde vom face totalurile campaniei electorale și vom stabili strategia noastră de activitate în Parlament, precum și modul în care vom colabora cu celelalte partide de stânga”, a adăugat el.

Din cele 26 de mandate obținute de Blocul Patriotic, opt vor fi atribuite reprezentanților PCRM: Vladimir Voronin, Constantin Starîș, Diana Caraman, Andrei Godoroja, Adrian Domentiuc, Inga Sibova, Valeriu Muduc și Vera Cernega.

Această decizie ridică semne de întrebare asupra viitorului Blocului Patriotic și a modului în care partidele de opoziție vor reuși să își coordoneze acțiunile în legislativ.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share