Dedeman se extinde în Republica Moldova: investiție strategică și locuri de muncă noi

Share

Retailerul românesc de materiale de construcții și amenajări interioare Dedeman, cu capital 100% românesc, anunță extinderea operațiunilor sale în Republica Moldova printr-o investiție strategică care va crea locuri de muncă și va consolida climatul de afaceri regional. Momentul exact al inaugurării primului magazin din Moldova nu a fost încă precizat.

Decizia vine după întâlniri între conducerea Dedeman și prim-ministrul Dorin Recean, alături de alți oficiali ai Guvernului de la Chișinău, un executiv pro-european, dedicat reformelor și stimulării investițiilor străine.

„Republica Moldova este o piață cu potențial real de dezvoltare și arată că este pregătită să devină parte a Uniunii Europene. Această investiție reflectă încrederea noastră în viitorul și stabilitatea economiei locale și dorința de a contribui la dezvoltarea comunității prin experiența și resursele acumulate în România”, a declarat Dragoș Pavăl, președintele Dedeman.

Compania, cu o rețea de 64 de magazine la nivel național, își continuă expansiunea: până la sfârșitul anului va fi inaugurat magazinul din Mediaș, iar în 2026 un nou magazin va fi deschis la Giurgiu, atingând astfel prezența în toate județele României. Extinderea în Republica Moldova reprezintă un pas natural, având în vedere originile companiei la Bacău, la aproximativ 150 km de graniță.

Dedeman face parte din Pavăl Holding, care a început primele investiții externe în 2023 în turism și a continuat în 2025 prin achiziția lanțului Praktiker Hellas din Grecia. „Intrarea pe piața din Republica Moldova este o continuare firească a viziunii noastre de dezvoltare regională. Credem în potențialul acestei țări și în drumul său european”, a adăugat Dragoș Pavăl.

Grupul Dedeman deține 64 de magazine fizice și un magazin online, 5 centre logistice, parc auto propriu, o cifră de afaceri de 2,65 miliarde de euro și peste 13.500 de angajați.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Mariana Durleșteanu propune o taxă de 2% pe cifra de afaceri a băncilor: „Este o alternativă la majorarea TVA la gaze și medicamente”

Fosta ministră a Finanțelor, Mariana Durleșteanu, a propus introducerea unui impozit special de 2% pe cifra de afaceri a băncilor comerciale din Republica Moldova, ca alternativă la majorarea planificată a cotei TVA pentru gaze, medicamente și alte bunuri considerate esențiale pentru populație. Durleșteanu i-a adresat această recomandare noului premier Vasile Tofan, argumentând că măsura ar

Londra exclude organizarea unui nou referendum privind independența Scoției

Premierul britanic Andy Burnham a declarat că organizarea unui nou referendum privind independența Scoției este exclusă, transmite presa britanică, citând un purtător de cuvânt al Downing Street. Potrivit sursei, în cadrul unei întâlniri desfășurate joi la Glasgow, Burnham i-a transmis direct prim-ministrului scoțian John Swinney că Guvernul de la Londra nu intenționează să autorizeze o

Un avion de vânătoare Su-57 s-a prăbușit în regiunea Moscova; presa rusă invocă o posibilă lovire de către apărarea antiaeriană

Un avion de vânătoare rusesc de generația a cincea Sukhoi Su-57 s-a prăbușit în regiunea Moscova, în apropierea districtului Odintsovo, potrivit unor informații apărute pe canale ruse de Telegram și în presa online. Primele relatări au fost publicate de canalul Exilenova+, care susține că dispune de surse din rândul armatei ruse. Pe rețelele sociale au

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share