CEC a respins înregistrarea PPDA la parlamentare

Share

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins astăzi cererea Partidului Politic „Democrația Acasă” (PPDA) de înregistrare în cursa electorală pentru parlamentarele din toamnă.

Motivul invocat de autoritatea electorală este nerespectarea prevederilor legale. Mai exact, doar 14 membri ai partidului au semnat personal actele pentru înregistrare, în timp ce legislația cere minimum 51 de semnături pentru validarea listei.

Prezent la ședință, liderul partidului, Vasile Costiuc, a acuzat CEC că ar fi devenit „un instrument politic” al partidului de guvernare: „Faceți abuzuri și nu sunteți cooperanți deloc. Știm că decizia este luată, și nu de dvs. Astăzi colegii mei din diaspora nu pot să candideze pentru că așa vrea PAS-ul”.

Președinta CEC, Angelica Caraman, a respins acuzațiile și a precizat că instituția se ghidează strict de cadrul legal: „Amintesc, negru pe alb este scris în articolul 111 – partidul politic înaintează lista de candidați care nu va fi mai mică de 51 de persoane și nu va fi mai mare de 111. Și toți vin și confirmă personal. (…) Inițial trebuie să vă clarificați cum depuneți dosarul, apoi veniți și îl depuneți. Noi am fi fost să vă ajutăm și să vă explicăm cum să îl depuneți. De ce nu ați venit?”.

Vasile Costiuc a continuat să critice, însă, procesul, întrebând retoric: „Mai avem dreptul să candidăm? Sau e ultimul ciocan în cap? Sau doar PAS și PAS?”.

În replică, vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a menționat că partidul poate corecta neconformitățile și depune un nou dosar până pe 19 august.

Amintim că perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova a început pe 20 iulie și se va încheia pe 19 august 2025.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Ministrul Mediului avertizează asupra riscului ca municipiul Chișinău să rămână fără apă

Municipiul Chișinău s-ar putea confrunta cu dificultăți în aprovizionarea cu apă potabilă, avertizează ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a solicitat Primăriei Capitalei să informeze public populația despre starea surselor alternative de alimentare cu apă. Solicitarea ministrului vine după ce autoritățile din Republica Moldova au primit o scrisoare oficială din partea Ucrainei privind scăderea accelerată, în

Ucraina a atacat baza aeriană Engels-2 din Rusia. Explozii și incendiu la una dintre principalele baze ale bombardierelor strategice ruse

Un atac cu drone asupra bazei aeriene Engels-2 din regiunea Saratov, Rusia, a provocat explozii și un incendiu în noaptea de miercuri spre joi, potrivit canalelor rusești de monitorizare și presei locale. Baza este una dintre cele mai importante instalații ale aviației strategice ruse, unde sunt staționate bombardiere capabile să transporte armament nuclear. Locuitori din

Patru localități din raionul Florești se unesc într-o singură primărie. Guvernul va aloca 18,5 milioane de lei pentru dezvoltare

Patru localități din raionul Florești au decis să își unească resursele și structurile administrative, în cadrul procesului de amalgamare voluntară. Cernița, Ciripcău, Coșernița și Gura Camencii vor forma o singură unitate administrativ-teritorială, cu sediul primăriei în Gura Camencii. Decizia are drept scop eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor, consolidarea capacității administrative și crearea unor condiții mai

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share