Ziua: 00000004am 1080047, AM4

Război în Ucraina

Ucraina și SUA deschid calea unui parteneriat strategic privind resursele minerale: A fost semnat un memorandum de intenție

Statele Unite ale Americii și Ucraina au făcut un pas important spre aprofundarea cooperării economice, prin semnarea unui memorandum de intenție ce vizează un viitor acord cuprinzător privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, informează AFP. Anunțul a fost făcut de Iulia Svyrydenko, prim-viceprim-ministru al Ucrainei, care a salutat inițiativa într-o postare

Social

Vinerea Mare, ziua tăcerii și a jertfei supreme: Tradiții și interdicții respectate cu sfințenie de credincioși

Astăzi, creștinii ortodocși din întreaga țară marchează Vinerea Mare, una dintre cele mai importante și mai încărcate de semnificații religioase zile din calendarul bisericesc. Aceasta este ultima vineri din Postul Mare, cunoscută și sub denumirile de Vinerea Patimilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Paștelui, și amintește de ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe

Share