Ziua: 00000009pm 1080016, PM9

Sport

Echipa de fotbal Dinamo Kiev a stabilit viitorul lui Mircea Lucescu

Conducerea clubului Dinamo Kiev a stabilit viitorul lui Mircea Lucescu. Potrivit presei din Ucraina, Igor Surkis a ales să-l păstreze pe Lucescu, în pofida faptului că rezultatele sunt în scădere. ”Pentru Igor Surkis, Lucescu a devenit aproape ca un monument al vieții sale. Mai ales acum, în condițiile politice și economice foarte dificile. Astfel, oricât

Economie

S.A. „Energocom” a prelungit contractul cu Centrala de la Cuciurgan

Contractul de achiziție a energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan (MGRES) a fost prelungit pentru încă o lună. Potrivit S.A. „Energocom”, condițiile contractuale au rămas neschimbate ca și pe parcursul ultimelor luni, iar prețul de achiziție, la fel, a rămas același și va constitui 66 de dolari/MWh. Astfel, în octombrie, MGRES va furniza

Medicină

OFICIAL: Subvenții pentru farmaciile deschise în sate

Rețeaua farmaceutică din țară este constituită din 1 510 farmacii autorizate. Distribuirea acestora este neuniformă, farmaciile fiind concentrate preponderent în municipii și centre raionale. Din totalul de 1 477 de sate, farmacii sunt în doar 418. Pentru a extinde rețeaua de farmacii în localitățile rurale, autoritățile au elaborat un proiect care prevede acordarea subvențiilor. Ministerul

În lume

Europenii au aruncat la gunoi aproape 60 de milioane de tone de deșeuri alimentare

Uniunea Europeană a generat 58,8 milioane de tone de deşeuri alimentare în 2021, respectiv 131 kg/locuitor, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În rândul tuturor grupurilor economice, 54% din totalul deşeurilor alimentare (70 kg/locuitor) au fost generate de gospodării, 46% au fost generate în lanţurile de aprovizionare cu alimente: 21% în

Medicină

Ultrasonograf de performanță înaltă, oferit de către Japonia

Centrul Medicilor de Familie nr. 2 al IMSP AMT Botanica din capitală a fost dotat cu un ultrasonograf de performanță înaltă, datorită unui grant acordat de Guvernul Japoniei. Echipamentul a fost achiziționat prin intermediul Programului de granturi pentru Securitate Umană „Kusanone”. Director IMSP AMT Botanica, Marina Golovaci, a menționat că acordul pentru implementarea proiectului a

Economie

În acest an bugetul pentru compensații va fi mai mic

Autoritățile vor aloca alocă un buget mai mic pentru compensațiile în această iarnă. O spune ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, potrivit căruia bugetul este mai mic, întrucât în acest an și tarifele la energie sunt mai mici. Alexei Buzu spune că autoritățile perfecționează mecanismul de acordare a compensațiilor, iar ajutor din partea statului

Share