Natalia Gavrilița a participat la Forumul Rețelei Centrelor de tineret

Share

Prim-ministra Natalia Gavrilița a participat la Forumul Rețelei Centrelor de tineret din Moldova. Evenimentul este dedicat promovării tinerilor, valorificării creativității și spiritului inovator, dar și marcării rezultatelor obținute de aceste entități pe parcursul anului 2022.

Șefa Guvernului a salutat extinderea rețelei centrelor de tineret cu încă 8 asemenea spații, care completează rețeaua existentă formată din 22 de centre la nivel raional și 22 la nivel local.

„Este necesar să creăm sinergii între Guvern, administrațiile publice locale și organizațiile societății civile. Aceste centre oferă tinerilor posibilități de practicare a voluntariatului, de informare, implicare civică și participare activă la viața obștească, dezvoltare personală, orientare vocațională, activități pentru timpul liber.

Prin implicarea în activitatea unor asemenea centre, tinerele și tinerii contribuie la soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitățile lor. În acest sens, le suntem recunoscători partenerilor noștri de dezvoltare pentru tot suportul acordat în fondarea lor”, a menționat prim-ministra.

Natalia Gavrilița a vorbit despre Strategia Tineret 2030 care are 3 priorități majore: programe mai calitative pentru tineret – bazate pe necesitățile lor reale, încurajarea participări civice a tinerilor și susținerea directă a inițiativelor organizațiilor de tineret. De asemenea, prim-ministra a evidențiat acțiunile și măsurile întreprinse de Guvern în ultimul an, menite să încurajeze tinerii să studieze și să muncească în țară.

„Prin intermediul ODIMM, am demarat un nou program „Start pentru tineri – o afacere durabilă la tine acasă”, prin care tinerii și tinerele, care vor să-și dezvolte o afacere, pot primi fie granturi, fie un credit cu o componentă de grant.

Pentru implementarea acestuia, în anul 2022, au fost alocate resurse financiare în valoare de 20 milioane de lei, pentru a susține circa 100 de afaceri autohtone.

Tot în acest an, am introdus, în premieră pentru țara noastră, vouchere culturale, care vor încuraja tinerii să participe la evenimente culturale – expoziții, spectacole, concerte, dar și să procure cărți”, a subliniat Natalia Gavrilița.

Șefa Executivului s-a referit și la faptul că, în ciuda tuturor dificultăților generate de războiul de la granițe și a crizelor confruntate de întreaga societate, s-a reușit creșterea burselor pentru studenții doctoranzi și majorarea cu 7% a cuantumului burselor pentru elevii din învățământul profesional tehnic și superior.

Prim-ministra Gavrilița a vorbit și despre proiectul de lege care prevede majorarea burselor pentru sportivii olimpici. Astfel, 120 de sportivi de performanță din Republica Moldova vor primi burse de două ori mai mari, începând de anul viitor.

La final, Natalia Gavrilița a înmânat premii pentru câteva categorii: cel mai bun lucrător de tineret, cel mai bun specialist de tineret și pentru liderul de tineret. De asemenea, prim-ministra a menționat că municipiul Ungheni a fost declarat „Capitala Tineretului 2023”.

Rețeaua Centrelor de tineret este rezultatul colaborării dintre Ministerul Educației și Cercetării, Biroului de cooperare al Elveției și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație – UNFPA Moldova.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Elveția, ruptă în două înaintea unui vot istoric: referendumul care poate bloca imigrația la pragul de 10 milioane de locuitori

Elveția se pregătește pentru unul dintre cele mai tensionate referendumuri din ultimii ani, după ce un nou sondaj arată o societate aproape perfect divizată asupra inițiativei care ar limita populația țării la maximum 10 milioane de locuitori. Potrivit cercetării realizate pentru postul public SRG SSR, atât susținătorii, cât și opozanții proiectului înregistrează câte 47% din

Vietnamul pregătește „armata digitală” a regimului: mii de influenceri și experți AI, mobilizați pentru propaganda de stat până în 2030

Vietnamul lansează una dintre cele mai ambițioase strategii de control informațional din era digitală, după ce autoritățile comuniste au decis recrutarea a mii de influenceri și specialiști în inteligență artificială pentru a remodela spațiul online și a transforma propaganda clasică într-un mecanism modern de influență socială. Potrivit unor documente interne consultate de Reuters și citate

O imagine falsă creată cu AI a paralizat un oraș: un bărbat riscă închisoare după o farsă care a mobilizat poliția și a închis școli

Inteligența artificială transformă radical mediul online, însă realismul tot mai sofisticat al imaginilor generate digital aduce și riscuri majore. Un caz recent din Coreea de Sud arată cât de grave pot deveni consecințele atunci când fotografiile false sunt distribuite pe rețelele sociale fără responsabilitate. Un bărbat în vârstă de 40 de ani riscă acum pedeapsa

Răsturnare de situație la Orhei: candidatul susținut de Costiuc revine în joc, după ce instanța a anulat decizia CEC

Surpriză în cursa pentru Primăria municipiului Orhei: Victor Perțu, candidatul Partidului „Democrația Acasă”, formațiune condusă de Vasile Costiuc, ar putea rămâne în competiția electorală după ce Judecătoria Orhei a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind excluderea sa din alegerile locale programate pentru 17 mai. Decizia instanței, pronunțată pe 7 mai, a stabilit că termenul legal

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share