Cum reducem consumul de energie electrică și termică

Share

Locuitorii din Călărași au primit recomandări din partea Agenției pentru Eficiență Energetică cum să economisească energia electrică și termică, în contextul actualei crize energetice și a costurilor înalte pentru aceste resurse. Prin realizarea acestor recomandări, oamenii pot obține un consum mai mic de energie fără investiții mari, iar astfel să țină sub control facturile.

Angajații AEE le-au vorbit oamenilor din Călărași despre măsurile prin care ei își pot reduce factura la energie electrică și termică. Majoritatea dintre acestea nu necesită investiții semnificative sau chiar deloc. În acest scop, au fost distribuite pliante informative cu pașii pe care îi poate realiza fiecare consumator pentru a reduce risipa de energie. De asemenea, oamenii au primit becuri economice de tip LED, care consumă de 5 ori mai puțină energie electrică decât cele simple incandescente.

Mesajul transmis este că eficiența energetică aduce o factură mai mică. Aceasta poate fi atinsă prin acțiuni simple, dar eficiente. Pentru a reduce consumul de energie electrică și termică și pentru a controla factura AEE recomandă:

  • Scoateți din priză încărcătoarele și electrocasnicele atunci când nu le folosiți. Veți reduce consumul lunar cu până la 10%;
  • Stingeți lumina în spațiile și încăperile unde aceasta nu e strict necesară;
  • Folosiți-vă cât mai mult de lumina naturală;
  • Adaptați gradul de iluminare la nevoile personale și economisiți energie. Până la 30% din consumul total de energie este utilizat pentru iluminarea locuinței;
  • Mențineți echipamentele electronice într-o stare bună de funcționare, astfel acestea funcționează eficient și nu consumă mai multă energie electrică decât ar trebui;
  • Reduceți temperatura ambientală la 16°C atunci când plecați de acasă și reveniți la parametri inițiali când vă întoarceți acasă;
  • Asigurați mentenanța periodică a sistemului de încălzire;
  • Eliberați zona din fața caloriferelor. Lăsați căldura din calorifere sa se degaje liber în încăpere;
  • Acoperiți golurile ferestrelor. Ramele ferestrelor mai vechi sunt adesea rău montate, cu spații între perete. Acest lucru poate duce la pierderea a până la 30% din căldura unei locuințe;
  • Termoizolați locuința. Datorita izolației, căldura se menține mai mult timp, prin urmare, veți consuma mai puțin.


Campania de informare privind măsurile de eficiență energetică pentru reducerea consumului de energie electrică și termică este realizată de către Agenția pentru Eficiență Energetică în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, ÎCS ,,Premier Energy” SRL, SA ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord” și Compania Volta.

Acțiunea de informare se desfășoară în contextul obiectivului de reducere voluntară a consumului pe fundalul crizei energetice cu care se confruntă Republica Moldov, generată de războiul din Ucraina, deficitul pe piață, dar și prețurile foarte mari în Europa la resurse energetice fosile.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share