Biroul Relații cu Diaspora, politici pentru diasporă în 2023

Share

Încurajarea transferului de cunoștințe din diasporă acasă, stimularea revenirii cetățenilor Republicii Moldova stabiliți peste hotare și facilitarea reintegrării lor sunt prioritățile Biroului Relații cu Diaspora (BRD) pentru anul 2023, incluse în Planul de acțiuni al Guvernului.

În anul curent, va demara un program guvernamental de stagii pentru studenții și absolvenții instituțiilor universitare de peste hotare în ministere și instituțiile subordonate acestora. De asemenea, se propune crearea unui consiliu Guvern-Diaspora pe lângă Executiv, la fel pe lângă ministere și alte autorități publice centrale, formate sectorial din specialiști înalt calificați, a anunțat șefa BRD, Nadejda Zubco, în cadrul consultărilor publice a Planului de acțiuni al Guvernului, eveniment ce a avut loc vineri, 20 ianuarie.

Un astfel de exemplu este transpus în practică, în prezent, de Ministerul Educației și Cercetării, care a selectat un grup de lucru dintre persoanele din diasporă, disponibile să ofere expertiză și experiență, iar acest consiliu s-a reunit de câteva ori anul trecut.

„Există interes din partea Ministerului Sănătății și al Centrului Național al Cinematografiei de a replica această experiență, iar obiectivul Biroului Relații cu Diaspora pentru anul curent este de a valorifica cunoștințele cetățenilor Republicii Moldova stabiliți peste hotare. Ei pot să ofere suport în procesul de elaborare a programelor și politicilor publice la nivel sectorial”, a menționat Nadejda Zubco.

Alte priorități ale Biroului Relații cu Diaspora sunt: continuarea programului de granturi Diaspora Engagement Hub, inclusiv a inițiativei de a finanța evenimente și activități culturale peste hotare, precum și actualizarea Strategiei Naționale „Diaspora-2025”, document de politici publice care a fost elaborat în 2016 și nu mai corespunde realităților de astăzi.

Reprezentanții diasporei, care au participat la dezbatere, au apreciat activitățile propuse în Planul de acțiuni al Guvernului și au venit cu sugestii de completare a acestuia. În mod special, s-a făcut referire la necesitatea instruirilor pentru diasporă, inclusiv pentru scrierea și administrarea proiectelor, dar și accesarea fondurilor disponibile.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share