Maia Sandu, în dialog cu Nicolae Ciucă: România va continua să ne ajute

Share

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere, joi, 23 februarie 2023, la București cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, cu care a discutat despre cooperarea în domeniile de interes strategic, precum cel al energiei, infrastructurii și al transporturilor.

„Am apreciat semnarea Acordului privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița și mi-am exprimat speranța că acesta va fi pus în practică în curând”, a spus șefa statului.

Totodată, Maia Sandu a mulțumit Guvernului român pentru ajutorul prompt și necondiționat oferit Moldovei în cele mai dificile situații, se arată într-un comunicat al Președinției.

„România ne-a livrat energie electrică atunci când am rămas fără curent, ne-a furnizat gaze, lemne de foc și păcură și ne-a oferit ajutor bugetar ca să putem acorda oamenilor cu venituri modeste compensații la plata facturilor la energie”, a menționat șefa statului.

De asemenea, Maia Sandu a menționat și despre susținerea de la București: „Astăzi am primit asigurări că România va continua să ne ajute, ca de fiecare dată, iar executivul de la București ne va oferi sprijin în procesul de aderare la Uniunea Europeană. I-am confirmat Premierului Ciucă faptul că noul Guvern de la Chișinău va continua bunul dialog cu executivul român, Prim-ministrul Dorin Recean anunțând deja că prima sa vizită oficială va fi la București, săptămâna viitoare”, a subliniat șefa statului.

Guvernul României mai precizează într-un comunicat că, în cadrul convorbirilor au fost discutate subiectele de interes de pe agenda bilaterală, cu accent pe proiectele comune din domeniile energiei și transporturilor, care vizează racordarea Republicii Moldova la spațiul Uniunii Europene. A fost subliniată necesitatea îmbunătățirii interacțiunii dintre sectoarele de afaceri din România și Republica Moldova, în scopul creșterii rezilienței economice a statului vecin. Cei doi oficiali au fost de acord că, pe fondul creșterii considerabile a schimburilor comerciale în cursul anului anterior, există încă un potențial de exploatat în acest domeniu.

De asemenea, au fost abordate teme legate de situația de securitate din Republica Moldova și evoluțiile contextului de securitate regională în scopul identificării celor mai potrivite modalități de contracarare a efectelor agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei în plan economic, social și umanitar.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a reafirmat susținerea politică și tehnică pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share