Peste 771 de mii de persoane au beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate

Share

Peste 771 de mii de persoane au beneficiat în anul 2022 de medicamente și dispozitive medicale compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM), transmite CNAM.

Din numărul total de beneficiari, peste 770 de mii au primit medicamente compensate, în creștere cu 30 mii față de 2021. Mai mult de jumătate dintre ei, 465 de mii, au beneficiat de preparate compensate pentru tratamentul bolilor cardiovasculare, în timp ce peste 118 mii – de medicamente contra diabetului zaharat.

În anul 2022, în lista medicamentelor compensate au fost incluși în premieră analogii de insulină, și anume: șapte denumiri comune internaționale. Mai mult de șapte mii de persoane au primit gratuit aceste medicamente, costul lor fiind achitat din fondurile de asigurare medicală obligatorie.

Totodată, din iulie 2022, sunt compensate, la fel în premieră, mai multe dispozitive medicale prescrise în condiții de ambulatoriu. Astfel, pe lângă medicamente compensate, peste 22 mii de persoane au beneficiat și de teste, lanțete pentru monitorizarea glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare. La prezentarea rețetei în farmacie, beneficiarii pot primi gratuit cel puțin un dispozitiv medical.

Negocierea pentru prima dată în anul trecut a prețurilor la medicamente și dispozitive medicale compensate a permis extinderea listei de astfel de preparate, acoperirea unui număr mai mare de medicamente, precum și reducerea cheltuielilor de buzunar ale pacienților pentru medicamente costisitoare, inovatoare.

Cel mai scump medicament compensat din fondurile de asigurare medicală obligatorie a fost utilizat anul trecut de pacienții cu mucoviscidoză, iar suma anuală achitată de Compania Națională de Asigurări în Medicină per beneficiar a fost de peste 167 de mii de lei.

În 2022, volumul total al cheltuielilor pentru medicamentele și dispozitivele medicale compensate a depășit 771 de milioane de lei.

Cetățenii au beneficiat anul trecut de opt denumiri comune internaționale noi pentru tratamentul mai multor maladii, cum ar fi diabetul zaharat, astmul bronșic, hipertensiunea arterială. În prezent, lista preparatelor compensate cuprinde 169 de denumiri comune internaționale.

Medicamentele compensate sunt prescrise de medicul de familie sau, după caz, de medicul pediatru, endocrinolog, psihiatru, neurolog, în timp ce rețeta pentru dispozitivele medicale compensate este eliberată de medicul de familie la indicația medicului specialist. Vedeți aici detalii despre pașii de acces la aceste produse farmaceutice. Medicamentele și dispozitivele medicale compensate pot fi ridicate la prezentarea rețetei în orice farmacie contractată de CNAM pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În anul curent, CNAM a planificat în fondurile de asigurare medicală obligatorie peste un miliard de lei pentru medicamente și dispozitive medicale compensate, iar pentru eliberarea produselor respective compania a contractat peste 212 de prestatori de servicii farmaceutice cu peste 1300 de filialele ale acestora.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Cetățean străin, reținut în Moldova pentru presupuse activități în interesul serviciilor ruse

Un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, a fost reținut în Republica Moldova fiind suspectat că ar fi colectat neautorizat informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse. Potrivit Poliției, bărbatul ar fi fost recrutat în august 2026 și pregătit pentru desfășurarea unor activități de destabilizare pe

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share